"Războiul de acasă-Recuperări. Scoarţe în Bărăgan", expoziţie la muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obiectele realizate manual vor fi expuse la muzeuFOTO MDJ
Obiectele realizate manual vor fi expuse la muzeuFOTO MDJ

În cadrul programului CENTENARUL MARII UNIRI, Muzeul Dunării de Jos, deschide miercuri, 14 noiembrie, expoziţia "Războiul de acasă - Recuperări. Scoarţe în Bărăgan", la Secţia Etnografie (bloc Arcadia).

Acest proiect, propus de Aurora Independent Film, realizat în colaborare cu partenerii săi, Muzeul Judeţean Ialomiţa şi Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, are ca obiectiv documentarea, promovarea şi punerea în valoare a meşteşugului scoarţelor tradiţionale, a identificării unor ţesătoare active. În această zonă a Bărăganului există încă o calitate şi autenticitate a produselor realizate manual, există structuri şi evenimente care pot fi dezvoltate pentru a sprijini mai mulţi meşteşugari, platforme online care comercializează produse meşteşugăreşti. 

De asemenea, cele două Muzee partenere au un patrimoniu bogat în scoarţe, macate, peretare, care va fi selectiv expus în cadrul expoziţiei Războiul de Acasă. Proiectul propune realizarea unei expoziţii documentare, Războiul de acasă, în care va fi implicată comunitatea, prin selectarea fotografiilor alese din comunităţile locale cu tradiţie în acest meşteşug.

Prin filmul documentar s-a urmărit mai ales redarea tehnicii ţesutului, tainele acestui meşteşug, implicarea celor ce ţes, dragostea cu care au făcut aceste produse, dar şi nostalgia faptului că nu mai există preţuire pentru aceste scoarţe, macate, peretare. Ţesătoarele intervievate sunt eroinele acestui proiect şi, în acelaşi timp , povestitoare.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite