Puiul de Bărăgan, la un pas de colaps. Producătorii de carne rămân cu marfa pe stoc

Puiul de Bărăgan, la un pas de colaps. Producătorii de carne rămân cu marfa pe stoc

Producătorii riscă să piardă tone de marfă Foto:Euroavi

Apropierea Paştelui a dat peste cap vânzările producătorilor de carne de pui. Deşi carnea s-a ieftinit la poarta fermelor, în magazine costurile sunt tot ridicate. Unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa cărnii de pui este îngrijorat că, în aceste condiţii, va intra în colaps.

Ştiri pe aceeaşi temă



La Euroavi, ferma din Bărăgan de la Dragoş-Vodă, comenzile au scăzut dramatic. “Ne gândim serios să congelăm carnea ca să nu pierdem chiar atât de mult. Nu mai există putere de cumpărare şi nu se simte nicio redresare a situaţiei. E sărăcie maximă!”, spune Ion Dochiţa, unul dintre administratorii Euroavi.
Puiul de Bărăgan s-a tot ieftinit în ultimele luni, însă vânzările sunt din ce în ce mai slabe. “În ianuarie şi februarie am vândut cu 7,1-7,2 lei kilogramul de carne fără TVA. Acum am ajuns la 6,5 lei kilogramul. Asta în condiţiile în care costurile furajelor sunt tot mai ridicate. Nu ştiu unde o să ajungem”, spune Dochiţa.

Investiţie de 8 milioane de euro

Afacerea de la Drajna, demarată în 13 mai 2009,  a înghiţit 8 milioane de euro. Productia a fost anul trecut de 14.893 tone în viu şi 11.365 tone carne abatorizată, cifra de afaceri fiind de 88.978.000 lei. În acest an, administratorii estimează o cifra de afaceri de 99.000.000 lei. “Încercăm să nu me mai gândim la cifre că o luăm razna. Suntem într-o situaţie fără ieşire. Oamenii preferă să cumpere carne de pui din import, congelată, decât să pună pe masă produse de calitate”, spune Dochiţa.

Costurile de producţie, o problemă

Nici producătorii de carne de porc nu se laudă cu profit. După “îngheţarea” vânzărilor în ultimele trei luni, aceştia aşteaptă o revenire spectaculoasă măcar în săptămâna Patimilor. “Primele luni ale anului aduc de fiecare dată o perioadă foarte proastă pentru noi, producătorii. Preţul a scăzut de la 6,4-6,5 lei pentru un kilogram de porc în viu, la 5,2 lei kilogramul. Carcasa a ajuns la 8,8-8,9 lei kilogramul de la 10 lei. Ne-am obişnuit cu această situaţie, însă sperăm ca totul să reintre pe făgaşul nornal. Au scăzut puternic vânzările, iar noi suntem primii afectaţi. Abia reuşim să ne acoperim costurile de producţie”, a precizat ing.Costel Marinache, şef Izocon Călăraşi, unitate în care se procesează 110 porci zilnic.

Nu se întrevede redresarea

Aprovizionarea cu carne de porc scoate din buzunarul călărăşeanului câteva sute bune. Aşa că mai bine renunţă. La piaţa Big, la magazinele de desfacere a cărnii, un kilogram de piept de porc are preţul de 16 lei, un kilogram de fleică ajunge la 17,5 lei, slănina costă 11 lei, cârnaţii proaspeţi, 16,5 lei, muschi file, 21,8 lei, ceafa fără os, 23,3 lei, carne tocată, 16, 5 lei. Un kilogram de pulpă de porc fără os se vinde cu 18,5 lei, la fel ca şi coteletul cu os. Magazine pentru desfacerea mărfii sunt la Călăraşi, Cernavodă, Feteşti Medgidia, Năvodari, Olteniţa şi Constanţa. Nici aici însă vânzările nu sunt strălucite. „Aşteptăm această ieşire din amorţeală. Deşi se apropie Paştele sunt slabe speranţe să ne redresăm”, spune Marinache.

Vă recomandăm şi:

Avicola Călăraşi, considerată „victima unui scandal mediatic“. Ferma caută cumpărători pentru ultimii pui

Puiul de Bărăgan, vânzări mai slabe după scandalul cărnii infestate cu salmonella

Bomba cu salmonela care a închis Avicola Călăraşi şi a lăsat pe drumuri 300 de oameni

UPDATE Lacăt pe uşă. Scandalul cărnii de pui infestate cu Salmonella desfiinţează Avicola Călăraşi

Avicola răspunde acuzaţiilor privind carnea infestată : „Nu au fost distruse loturi cu salmonela improprii consumului uman“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările