Protest la fabrica de mezeluri Aldis. Angajaţii, nemulţumiţi că nu şi-au primit lefurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica de mezeluri Aldis a fost înfiinţată de regretatul George Naghi
Fabrica de mezeluri Aldis a fost înfiinţată de regretatul George Naghi

Aproximativ 200 de angajaţi de la fabrica de mezeluri Aldis au ieşit în stradă, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile. Oamenii spun că n-au ce pune pe masă de sărbători, încercând în acest fel să forţeze mâna patronilor de a le plăti lefurile.

Surse apropiate conducerii spun că problemele în imperiul Aldis au apărut imediat după moartea miliardarului George Naghi, în această vară. Oamenii reclamă că nu şi-au mai primit salariile integral, deşi au muncit şi câte 15-16 ore. Joi seară ei au întrerupt lucrul în fabrică.„Este inadmisibil, mai ales că vin sărbătorile. Nu ştim ce fel de probleme sunt. Pe noi ne interesează doar banii pentru care am muncit“, spun angajaţii care au decis să protesteze.

Probleme în companie

Imediat după moartea tragică a celui mai bogat om din Bărăgan, afacerea a început să scârţâie. La conducerea celei mai mari fabrici de mezeluri din ţară a rămas Gina Tănase, fiica adoptivă a lui George Naghi, şi soţul acesteia, Vasilică. Apropiaţii familiei spun că în această vară, Alina, soţia lui George Naghi, a decis să vândă ferma, cel mai drag loc al miliardarului, terenurile agricole, dar şi casa de la Dunăre, încercând astfel să rezolve din problemele financiare ale companiei. Ar fi cerut 7 milioane de euro şi a avut şi câţiva potenţiali clienţi.

Accidentul tragic din 7 august 2011

George Naghi, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Bărăgan, a murit pe data de 7 august, la vârsta de 59 de ani, într-un accident nautic produs pe braţul Borcea în zona dinspre Portul Călăraşi către zona Chiciu. El se afla în barcă, la o plimbare, cu soţia, Alina(53 de ani), care a suferit mai multe traumatisme. Firma Aldis reprezintă o investitie de circa 70 de milioane de euro, cu o capacitate de aproximativ 150 de tone de produse pe zi. Aldis Calarasi este al treilea mare jucător de pe piaţa procesatorilor de carne din România, cu afaceri de 97,6 milioane euro în 2010. Familia Naghi figurează în topul Forbes cu o avere de 28 milioane de euro.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite