Prognoza meteo: Vremea se schimbă radical. Ce anunţă meteorologii, când scăpăm de furtuni

Prognoza meteo: Vremea se schimbă radical. Ce anunţă meteorologii, când scăpăm de furtuni

Vreme deosebit de caldă în următoarele zile FOTO Shutterstock

Meteorologii anunţă vreme instabilă în toată ţara.  Ploile torenţiale, însoţite de fenomene meteo extreme, nu se opresc până miercuri, 16 iunie. De marţi însă temperaturile încep să crească şi să se apropie de valorile unei adevărate zile de vară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marţi, 15 iunie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vemea se va încălzi în majoritatea regiunilor, dar va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice în nord-estul, estul şi sud-estul ţării, pe arii restrânse în centru şi la munte şi doar izolat în rest.
 
 Pe alocuri se vor înregistra cantităţi însemnate de apă, peste 20…30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali unde rafalele vor depăşi 70…80 km/h, dar local, mai ales în partea a doua a intervalului şi în jumătatea de est a teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 28 de grade, iar cele minime între 9 şi 17 grade. Pe suprafeţe mici se va forma ceaţă.
 
În Bucureşti, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi temporar noros şi, în special în partea a doua a zilei şi noaptea, vor fi averse, posibil mai însemnate cantitativ şi însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 14…15 grade.
 
Se anunţă grindină
 
Miercuri se face şi mai cald. Meteorologii anunţă că vremea va continua să se încălzească, iar în vest şi sud-vest va deveni local călduroasă. În regiunile din jumătatea de est a ţării, precum şi în zonele montane şi submontane vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice, iar vântul va avea intensificări locale, cu viteze mai mari pe crestele Carpaţilor Meridionali. Vor fi condiţii de grindină, iar pe alocuri cantităţile de apă pot fi mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, ploi de scurtă durată se vor semnala izolat, iar vântul va sufla slab şi moderat. 
 
Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 9 şi 18 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
 
În Capitală, conform meteorologilor, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara, când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimã va fi de 14…16 grade.
 
Joi, temperaturile ating 32 de grade în vest şi sud-vest. ANM anunţă că vremea va fi caldă în majoritatea zonelor, dar în special în vest şi în sud-vest/. Aici, temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 32 de grade, iar cele minime între 10 şi 19 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în zona montană, în sudul, estul şi centrul ţării unde local vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi temporar în regiunile estice.
 
În Bucureşti vor fi posibile ploi de scurtă durată după-amiaza şi seara. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările