Prognoza meteo: cum va fi vremea. Unde scad temperaturile până la îngheţ, cât de mult plouă, când se anunţă ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După temperaturi record pentru mijlocul lunii februarie, în sud-estul ţării s-au înregistrat 23 de grade, vremea se schimbă radical. Temeraturile scad drastic în următoarele zile şi vor fi mai mici chiar şi cu 15 grade decât cele de la începutul săptămânii.


Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM)  anunţă răcire severă, ploi şi ninsori la munte.
 

În Banat plouă în fiecare zi

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă, cu medii ale temperaturilor maxime de aproximativ 16 grade şi minime de 7...8 grade, apoi, până în 20 februarie, valorile termice vor scădea treptat. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va marca o nouă creştere, astfel că, în medie, maximele diurne vor fi cuprinse între 9 şi 13 grade, iar minimele nocturne între 1...2 grade. Va ploua aproape în fiecare zi, pe arii extinse în 19, 23 şi 24 februarie, când, izolat, se pot cumula şi cantităţi de apă mai însemnate.

Crişana, precipitaţii la ordinea zilei

Pe parcursul întregului interval de prognoză, valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale în a doua jumătate a lunii februarie. Totuşi diferenţele de la o zi la alta sunt semnificative, mai ales în prima săptămână, când, de la temperaturi medii diurne de 16 grade, estimate pentru 15 februarie, se va ajunge la maxime de 7 grade, în jurul datei de 20 februarie.
În a doua săptămână, fluctuaţiile de temperatură vor fi mult mai mici, iar valorile termice se vor situa între 8 şi 11 grade. Temperaturile minime vor marca o scădere treptată, de la 6...7 grade în prima noapte, până la valori în jurul pragului de îngheţ, pe parcursul celei de-a doua săptămâni. Vor fi condiţii de apariţie a precipitaţiilor în fiecare zi, mai ales ploi.

Frig în Transilvania

Valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele normale în primele 2 zile, când temperaturile maxime se vor situa, în medie regională, între 16 şi 18 grade, apoi acestea vor scădea semnificativ. Chiar şi în aceste condiţii, vremea se va menţine caldă , cu maxime între 6 şi 10 grade. În ceea ce priveşte regimul termic nocturn, acesta va fi caracterizat de valori din ce în ce mai scăzute, cuprinse între 5 grade în primele zile şi -2 grade spre sfârşitul intervalului. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în fiecare zi, dar cu precădere în intervalele 19 – 22 şi 23 – 27 februarie.

Nopţi friguroase în Maramureş

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice medii diurne vor scădea semnificativ, de la 16 la 6 grade, însă vor continua să caracterizeze o vreme caldă pentru această perioadă. Răcirea se va resimţi şi în timpul nopţilor, când temperaturile minime vor ajunge de la 6 grade, la începutul intervalului, până la -1 grad, în jurul datei de 21 februarie. Ulterior, până la sfârşitul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variaţii semnificative ale temperaturile noctune, în timp ce valorile diurne se vor situa, în general, în jurul unei medii regionale de 7 grade. Sunt posibile precipitaţii în fiecare zi, pe arii relativ extinse, exceptând datele de  22 şi 27 februarie, când acestea îşi vor face apariţia doar izolat.

Cald în Moldova

În primele două zile ale intervalului de prognoză regimul temic va fi mult mai ridicat decât cel obişnuit la mijlocul lunii februarie, cu valori medii de aproximativ 15 grade la amiază şi de 6 grade în timpul nopţii. Ulterior, temperaturile vor scădea şi se vor apropia de normele climatologice specifice perioadei, adică, în medie, minime nocturne situate în jurul valorii de 0 grade, şi maxime diurne cuprinse, în general, între 6 şi 8 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în 19 februarie, dar şi în a doua săptămână de prognoză, între 23 şi 27 februarie.

Dobrogea, vreme frumoasă

Vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile, când abaterile pozitive faţă de mediile climatologice specifice perioadei vor fi de aproximativ 13 grade. Astfel, media maximelor va fi de 16...18 grade, iar a minimelor de 8...10 grade. Regimul termic nu se va modifica semnificativ până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor slabe va fi mai ridicată în 19 şi 20 februarie, precum şi după data de 23 februarie.

În Muntenia, record de temperaturi

În primele două zile ale intervalului, vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime, în medie, de 20...21 de grade, valori cu până la 15 grade mai ridicate decât cele normale în această perioadă a anului. Apoi temperaturile diurne vor scădea accentuat, iar între 17 şi 20 februarie vor ajunge la medii de 8...10 grade. Ulterior vremea se va încălzi uşor. În ceea ce priveşte regimul termic nocturn, acesta va fi caracterizat de valori în scădere, cuprinse între 7 grade la începutul intervalului şi 0 grade în a doua săptămână de prognoză. Vor fi posibile ploi slabe sau burniţe, cu precădere în intervalele 18 – 20 feb, respectiv 23 – 27 februarie.

Oltenia, precipitaţii şi frig

Intervalul de prognoză va fi caracterizat de temperaturi mult mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă, cu medii ale maximelor de 16...19 grade, dar până în 19 februarie valorile termice vor scădea cu aproximativ 10 grade. Apoi, regimul termic va marca o nouă creştere, astfel că , până la sfârşitul lunii, vremea se va menţine caldă, cu maxime, în medie, de 9...12 grade. În ceea ce priveşte temperaturile minime, acestea se vor situa în jurul valorii de 5 grade în prima săptămână , apoi se vor apropia de pragul de îngheţ. Ploile vor fi puţine şi slabe cantitativ, şi vor apărea cu o probabilitat ea mai mare  între 17 şi 20 februarie, precum şi în intervalul 23 – 27 februarie.

Ninsori şi lapoviţă la munte

A doua jumătate a lunii februarie va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod normal în această perioadă. Mediile temperaturilor diurne vor fi de 10 grade în primele două zile, apoi vor scădea treptat şi vor ajunge la 0 grade în 20 şi 21 februarie. Ulterior, vor mai creşte puţin şi se vor menţine în jurul valorii de 2 grade. Temperaturile minime vor fi uşor pozitive, apoi se vor încadra, în general, între -5 şi -2 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului. Vor predomina ploile până în data de 19 februarie, apoi se vor semnala îndeosebi ninsori şi lapoviţă.



Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: cum va fi vremea în februarie. Cât de cald se anunţă în toiul iernii, unde şi cât continuă să ningă

Prognoza meteo: se anunţă polei, vânt şi precipitaţii mixte. În ce regiuni va ploua cel mai mult şi cât mai ţine vremea rea

Prognoza meteo pentru începutul anului 2016. Cum va fi vremea în primele 3 luni

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite