Prognoza meteo: Cum va fi vremea luni, 25 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ger în toată ţara, la primele ore ale dimineţii FOTO Adevărul
Ger în toată ţara, la primele ore ale dimineţii FOTO Adevărul

Deşi temepraturile încep să crească uşor luni, 25 februarie, va mai fi ger dimineaţa, local în regiunile centrale şi izolat în rest. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), posibilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.

Vremea va deveni normală termic, luni, 25 februarie, dar va mai fi ger dimineaţa, local în regiunile centrale şi izolat în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special în nordul şi estul ţării, dar condiţiile de apariţie a precipitaţiilor vor fi extrem de reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări îndeosebi pe crestele montane.  ANM anunţă că temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 10 grade, iar cele minime, în general, între -8 şi 1 grad. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Şi în Capitală, vremea va deveni normală termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de -5...-3 grade, posibil mai coborâtă în zona preorăşenească.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite