Prognoza meteo: Ce vreme se anunţă. Unde mai ninge, cât de frig se face şi ce fenomene lovesc România pe 1 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Penultima zi din an aduce frig şi ninsori slabe. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), va mai ninge în Moldova, în Lunca Dunării şi pe litoral se vor semnala ploi. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 5 grade, iar noaptea vor scădea până la minus 13.

Luni, 30 decembrie, vor mai fi înnorări în prima parte a zilei în sud-estul ţării, în extremitatea sudică şi cea de est, unde doar izolat vor mai fi posibile precipitaţii slabe, fulguieli în Moldova şi în Lunca Dunării şi ploi pe litoral. Noaptea cerul se va înnora în regiunile nordice, iar spre dimineaţă în nordul Moldovei local vor fi precipitaţii mixte cu depunere de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe litoral şi în bazinul vestic al Mării Negre, cu rafale de 60...70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 5 grade, uşor mai ridicate în vestul şi nordul Olteniei. Minimele termice din noaptea de luni spre marţi, în general sub cele normale ale datei, se vor încadra între -13 grade în depresiuni şi -2 grade pe litoral. Se va forma gheţuş, cu precădere în zonele montane, iar spre dimineaţă în zonele joase local se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, temperatura maximă se va situa în jurul a 4 grade. Noaptea, vremea va fi mai rece decât în precedentele nopţi, cerul va fi degajat şi vântul slab, dar va creşte probabilitatea de a se forma ceaţă. Temperatura minimă va fi de -5...-4 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.

Marţi, 31 decembrie, se încălzeşte uşor

Marţi, 31 decembrie, valorile de temperatură vor marca o creştere în cea mai mare parte a ţării. Ziua va începe cu ceaţă şi chiciură pe alocuri în zonele joase mai ales din vestul teritoriului şi cu înnorări în nordul Moldovei, unde vor mai fi precipitaţii slabe, mixte şi depuneri de polei, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în special spre seară, la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 7 grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile Subcarpatice. Pe parcursul nopţii, cerul va avea înnorări temporare, dar numai izolat vor fi precipitaţii slabe, de scurtă durată - predominant ninsori în zona montană şi în extremitatea de nord a ţării şi mixte în regiunile estice şi de sud-est.

Spre dimineaţă va apărea din nou ceaţă, pe suprafeţe restrânse. Vântul va creşte în intensitate la munte, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde rafalele vor depăşi 80...90 km/h, spulberând zăpada depusă anterior şi va avea intensificări locale şi temporare în Moldova, sudul Olteniei şi pe litoral. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între -7 şi 1 grad. Temperatura maximă va fi în Capitală de 5...6 grade, iar cea minimă, mai ridicată decât în noaptea precedentă, va fi de -2...0 grade.

Lapoviţă şi ninsori pe 1 ianuarie

Miercuri, 1 ianuarie, valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru începutul acestei luni. Cerul va fi temporar noros şi doar izolat se vor semnala precipitaţii slabe - ninsori la munte şi mai ales lapoviţă şi ninsoare în zonele joase de relief din estul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, dar local şi temporar şi în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă. În Capitală, temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a -4 grade.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite