Prognoza meteo: Vine vreme de coşmar. Unde se anunţă ploi devastatoare, cât de frig se face şi în ce regiuni se încălzeşte

Prognoza meteo: Vine vreme de coşmar. Unde se anunţă ploi devastatoare, cât de frig se face şi în ce regiuni se încălzeşte

Se anunţă precipitaţii în majoritatea regiunilor FOTO Adevărul

Vremea rea loveşte România. Temperaturile scăzute, sub cele normale pentru această perioadă din an şi ploile abundente pun stăpânire pe totate regiunile. Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea se răceşte semnificativ în această săptămână, iar de precipitaţii nu vom scăpa până pe 6 octombrie.

Prognoza meteo pentru fiecare regiuni în intervalul 24-6 octombrie:
 
Ploi în Muntenia
 
Răcorirea vremii din zilele de 24 şi 25 septembrie va determina valori diurne uşor sub cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 18...21 de grade, în medie, urmate de o încălzire a vremii pentru data de 26 septembrie. Ulterior, deşi vor fi uşoare fluctuaţii de la o zi la alta, temperaturile se vor menţine în general apropiate de cele climatologic specifice, cu maxime de 20...23 de grade, mediat regional. În privinţa regimului termic nocturn acesta va fi caracterizat de valori în creştere semnificativă faţă de cele din intervalul ce s-a încheiat, astfel că minimele vor fi, în medie, de 10...14 grade, posibil mai scăzute către finalul celor două săptămâni de prognoză.
 
Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi mai ridicată în intervalul 24-26 septembrie.
 
Răcorire în Oltenia
 
Răcorirea vremii din zilele de 24 şi 25 septembrie va determina valori diurne uşor sub cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 18...20 de grade, în medie, urmate de o încălzire a vremii pentru 26 şi 27 septembrie. Ulterior, deşi vor fi uşoare fluctuaţii de la o zi la alta, temperaturile se vor menţine în general apropiate de cele climatologic specifice, cu maxime de 20...23 de grade, mediat regional. În privinţa regimului termic nocturn acesta va fi caracterizat de valori în creştere semnificativă faţă de cele din intervalul ce s-a încheiat, astfel că minimele vor fi, în medie, de 10...14 grade, posibil mai scăzute către finalul celor două săptămâni de prognoză.
 
Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi mai ridicată în intervalul 24-26 septembrie, când acestea se vor semnala pe arii extinse şi vor fi în general moderate cantitativ.
 
Maxime de 21 de grade în Transilvania
 
În cea mai mare parte a intervalului celor două săptămâni, valorile termice diurne vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă din an, cu maxime de 18...21 de grade, în medie regională. Minimele nocturne vor fi, în special în prima săptămână, mult mai ridicate decât în intervalul ce s-a încheiat, local peste cele climatologic specifice, cu 8...12 grade, mediat regional. Pentru perioada 29 septembrie - 2 octombrie este estimată o creştere a temperaturilor diurne, ce pot fi chiar şi peste norma perioadei, în timp ce în cursul nopţilor se vor înregistra valori apropiate de normal. Ulterior acestui interval de timp, se estimează o uşoară răcire a vremii.
 
Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi relativ ridicată, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ, doar pentru perioada 26-27 septembrie fiind posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.
 
Ploi şi în Maramureş
 
Intervalul va debuta cu un regim termic caracterizat de valori peste cele normale în ultima decadă a lunii septembrie, cu maxime de 21...23 de grade şi minime de 9...12 grade, mediat regional. După data de 25 septembrie, deşi vor fi uşoare variaţii termice de la o zi la alta, temperaturile vor fi în general apropiate de cele climatologic specifice, ziua în medie 18...20 de grade, iar noaptea 7...10 grade. O uşoară răcire a vremii este estimată după data de 4 octombrie.
 
Probabilitatea de apariţie a ploilor -slabe şi moderate cantitativ- va fi relativ ridicată, în special în perioada 25 - 27 septembrie şi în jurul datei de 30 septembrie.
 
Variaţii de temperatură în Moldova
 
Deşi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, valorile de temperatură se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă din an, cu maxime de 18...22 de grade, mai rece urmând a fi ziua de 27 septembrie; minimele nocturne vor fi în marea lor majoritate uşor mai mari faţă de mediile multianuale, în ecartul 8...12 grade. După o uşoară creştere de temperatură prognozată pentru perioada 28 septembrie – 2 octombrie, este estimată o răcire a vremii spre sfârşitul intervalului. 
 
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 25-27 septembrie şi în data de 30 septembrie.
 
Vreme rea pe litoral
 
Deşi valorile vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, regimul termic va fi în general apropiat de cel normal pentru sfârşit de septembrie şi început de octombrie. Astfel, media maximelor va fi de 20...22 de grade, iar a minimelor de 10...15 grade. Valori de temperatură uşor mai mari, 22...24 de grade cele diurne, sunt posibile în jurul datei de 30 septembrie, iar pentru finalul celor două săptămâni de prognoză este estimată o răcorire a vremii.
 
Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi mai ridicată în intervalul 24-26 septembrie.
 
Frig în Banat
 
Pe parcursul primei săptămâni, temperaturile diurne vor fi în scădere, urmând a se situa în marea lor majoritate sub cele normale pentru ultima decadă a lunii septembrie, cu valori medii regionale de 18...20 de grade. În aceeaşi perioadă însă, minimele nocturne vor fi mult mai ridicate decât în intervalul anterior, local peste cele climatologic specifice, cu 11...14 grade, mediat regional. Ulterior datei de 28 septembrie, sunt prognozate valori ale temperaturii aerului în jurul mediilor multianuale, maxime de 20...23 de grade şi minime de 9...11 grade, iar o uşoară răcire a vremii este estimată după data de 4 octombrie.
 
Probabilitatea de ploaie va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de referinţă şi temporar, în special în zilele de 23, 24 şi 26 septembrie, vor fi cantităţi de apă în general moderate.
 
Maxime de 23 de grade în Crişana
 
Pe parcursul primei săptămâni, temperaturile diurne vor fi apropiate sau uşor sub cele normale pentru ultima decadă a lunii septembrie, cu valori medii regionale de 19...21 de grade. În aceeaşi perioadă însă, minimele nocturne vor fi mult mai ridicate decât în intervalul anterior, local peste cele climatologic specifice, cu 11...14 grade, mediat regional. În perioada 28 septembrie – 3 octombrie sunt prognozate valori ale temperaturii aerului local mai ridicate faţă de mediie multianuale, cu maxime de 20...23 de grade şi minime de 9...12 grade, iar o uşoară răcire a vremii este estimată după data de 4 octombrie.
 
Probabilitatea de ploaie va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de referinţă şi temporar, în special în zilele de 23 şi 26 septembrie, vor fi cantităţi de apă în general moderate.
 
Temperaturi negative la munte
 
Regimul termic nu va avea variaţii semnificative pe parcursul primei săptămâni de prognoză şi va fi apropiat de cel normal în această perioadă din an; ziua vor fi valori de 8...15 grade, iar pe parcursul nopţilor temperaturi uşor negative vor fi doar la altitudini de peste 2000 m. După uşoara încălzire din perioada 29 septembrie - 1 octombrie sunt estimate temperaturi în scădere către finalul celor două săptămâni de prognoză.
 
Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, dar cu precădere în perioada 24-27 septembrie şi în jurul datei de 30 septembrie.
 
Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: