Prognoza meteo: Vreme de primăvară. Unde se anunţă neobişnuit de cald în plină iarnă

Prognoza meteo: Vreme de primăvară. Unde se anunţă neobişnuit de cald în plină iarnă

La munte sunt aşteptate ninsori FOTO Shutterstock

După primul episiod de ger cumplit din acest an, vremea se încălzeşte neobişnuit pentru data din calendar. La sfârşitul săptămânii, maximele vor atinge şi 11 grade în sud-estul ţării. Primăvara din toiul iernii nu ţine prea mult, pentru că, din 24 ianuarie, frigul pune din nou stăpânire pe România.

Meteorologul ANM Oana Păduraru a vorbit la Realitatea PLUS despre evoluţia temperaturilor pentru următoarea perioada:
 
"Sunt temperaturi negative, cea mai scăzută temperatura a fost -23 de grade la Miercurea Ciuc. În nopţile următoare ne aşteptăm la temperaturi scăzute, mai ales noaptea de luni spre marţi. Termometru va indică valori sub -20 de grade. Ger şi în Capitală. 
 
Scăpăm de miercuri de aceste temperaturi geroase când va pătrunde o masă de aer mult mai cald. Spre sfârşitul săptămânii vom avea temperaturi cu maxime de 11-12 grade.  Revine primăvară şi abia acest aspect este anormal. Este mijlocul iernii şi nu e neobişnuit să avem temperaturi negative sau ger, mai degrabă când vorbim de valori de 11-12 grade, specifice primăverii, atunci vorbim de un caracter anormal al vremii.
 
Până în momentul de faţă estimările pe care le avem ne indică o vreme caldă în mare parte din ţară, chiar şi începutul lunii februarie, cu temperaturi peste normal. Precipitaţiile nu vor fi doar sub formă de ninsoare, ci şi ploaie", a explicat meteorologul.
 
Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a publicat prognoza pentru perioada 18 ianuarie - 31 ianuarie pentur fiecare regiune:
 

Minime de minus grade în Banat

 
Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de rece, caracterizată prin valori maxime de -3...-2 grade şi minime de aproximativ -9 grade, în medie. Apoi, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă în intervalul 21 - 23 ianuarie, când se va atinge o medie regională a maximelor diurne de 11...12 grade, iar a celor minime de 4...5 grade. Ulterior, valorile termice vor fi în uşoară scădere, astfel încât, în intervalul 24 - 31 ianuarie, temperaturile maxime vor fi de 6...8 grade, iar minimele nocturne vor scădea, în medie regională, spre -1....1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va deveni semnificativă după data de 23 ianuarie, astfel încât, în a doua săptămână a intervalului de prognoză, acestea se vor semnala frecvent.
 

Se încălzeşte în Crişana

 
Vremea se va încălzi semnificativ în primele zile ale intervalului de prognoză, astfel încât temperaturile maxime vor creşte de la -4 grade la început, spre 11...12 grade pe 22 - 23 ianuarie, când vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă. În cea de a doua săptămână se va resimţi un proces de răcire uşoară, care va determina, în intervalul 24 - 31 ianuarie, maxime diurne de 4...6 grade. Regimul termic nocturn va avea o evoluţie similară şi se va concretiza prin valori medii de -11...-10 grade în primele dimineţi, când vremea va fi local geroasă, pentru ca în jurul datei de 23 ianuarie să se înregistreze 4...5 grade, iar între 25 şi 31 ianuarie să se înregistreze valori de -2...0 grade, în medie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată pe 19 şi 20 ianuarie, iar după data de 22 ianuarie acestea se vor semnala în fiecare zi.
 

Ger în Transilvania

 
Primele zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de o vreme deosebit de rece, local geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când se vor înregistra valori medii ale temperaturilor minime de -18...-14 grade. Apoi vremea se va încălzi şi, în jurul datei de 24 ianuarie, media minimelor va fi de 0...1 grad, pentru ca apoi să coboare uşor, iar până la finalul celor două săptămâni, să se situeze în general între -4 şi -2 grade. Maximele diurne vor fi de -6...-4 grade în primele zile, apoi vor creşte spre 7...9 grade în intervalul 21 - 23 ianuarie, când vremea va deveni caldă pentru această perioadă. Ulterior, va avea loc o răcire uşoară, iar media temperaturilor maxime se va încadra între 2 şi 4 grade în intervalul 25 - 31 ianuarie. Precipitaţii slabe şi pe arii restrânse se vor semnala în jurul datei de 19 ianuarie, dar probabilitatea pentru precipitaţii mai importante cantitativ şi pe arii extinse va fi în creştere după data de 22 ianuarie.
 

Precipitaţii în Maramureş

 
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor la începutul primei săptămâni de prognoză, când vor fi temperaturi maxime de -8...-7 grade şi minime de -14...-12 grade. Apoi va avea loc o încălzire treptată, care va determina maxime diurne de 8 grade şi minime nocturne de aproximativ 2 grade, în medie regională, în jurul datei de 23 ianuarie. Apoi vremea se va răci uşor, iar valorile termice vor fi între 2 şi 4 grade, ziua şi -3...-1 grad, noaptea, în medie, în intervalul 25 - 31 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în jurul datei de 19 ianuarie şi, din nou, începând cu data de 23 ianuarie până la finalul celei de a doua săptămâni a intervalului de prognoză.
 

Ninsori slabe în Moldova

 
La începutul intervalului, vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea, dar până în data de 23 ianuarie, valorile termice vor creşte semnificativ. Maximele termice vor creşte de la medii de -8...-6 grade, la medii în jurul a 10 grade, iar cele minime, de la medii de -16...-14 grade, la medii de 1...2 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va marca o scădere treptată spre medii ale maximelor de 4...5 grade şi ale minimelor, de -3...-2 grade. La începutul intervalului vor fi ninsori slabe, izolate, dar probabilitatea pentru precipitaţii mai importante cantitativ şi pe arii extinse va fi în creştere după data de 23 ianuarie.
 

Fulguieli şi în Dobrogea

 
În primele zile ale intervalului, vremea va fi deosebit de rece, pe arii restrânse geroasă dimineaţa şi noaptea, dar până spre sfârşitul primei săptămâni, valorile termice vor fi în creştere semnificativă. Temperaturile diurne vor creşte de la medii de -3...-2 grade, la medii în jurul a 13 grade, iar cele nocturne, de la medii de -10...-8 grade, la medii de 6...7 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va marca o scădere uşoară şi treptată spre medii ale maximelor de 6...8 grade şi ale minimelor, de 1...2 grade. La începutul intervalului, doar trecător va mai ninge slab. Probabilitatea pentru precipitaţii importante cantitativ şi pe arii extinse va fi în creştere după data de 23 ianuarie.
 

Cald în Muntenia

 
La începutul intervalului, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă dimineaţa şi noaptea, dar până în data de 23 ianuarie, valorile termice vor marca o creştere importantă. Maximele termice vor creşte de la medii de -2...-1 grad, la medii de 10...11 grade, iar cele minime, de la medii de -11...-10 grade, la medii de 3...4 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va marca o scădere treptată spre medii ale maximelor de 6...8 grade şi ale minimelor, de -2...0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii mai importante cantitativ şi pe arii extinse va fi în creştere după data de 23 ianuarie.
 

Variaţii termice în Oltenia

 
La începutul primei săptămâni, vremea va fi deosebit de rece, pe arii restrânse geroasă dimineaţa şi noaptea. Până în jurul datei de 22 ianuarie, valorile termice vor creşte semnificativ şi astfel, maximele vor creşte de la medii de -1...0 grade, la medii în jurul a 9 grade, iar minimele, de la medii de -11...-10 grade, la medii de 2...3 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va avea uşoare variaţii, media maximelor va fi de 6...8 grade, iar cea a minimelor, de -2...0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii importante cantitativ şi pe arii relativ extinse va fi în creştere după data de 23 ianuarie.
 

Precipitaţii abundente la munte

 
La începutul intervalului, vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea. Până în data de 23 ianuarie, valorile termice vor creşte semnificativ. Media maximelor va creşte de la -12...-10 grade, la 3...4 grade, iar a minimelor, de la -18...-16 grade, la -2...-1 grad. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va marca o scădere treptată, spre medii ale maximelor de -4...-1 grad şi ale minimelor, de -8...-6 grade. În prima parte a intervalului vor mai fi ninsori slabe, pe arii restrânse, dar probabilitatea pentru precipitaţii mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse va fi în creştere după data de 23 ianuarie.
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările