Prognoza meteo: Când vine iarna. Frigul loveşte România, unde se anunţă lapoviţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vremea se strică în toată ţara FOTO Adevărul
Vremea se strică în toată ţara FOTO Adevărul

Vreme va fi rece în toată ţara şi sunt aşteptate ploi slabe sau burniţă. Pe parcursul nopţii şi dimineaţa se va semnala ceaţă. Temperatura maximă va fi de 14 grade. La munte se anunţă precipitaţii mixte. De vineri, temperaturile cresc uşor în sud-estul ţării.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), joi, 12 noiembrie, în sudul, estul şi centrul ţării, în special în zonele joase de relief, precum şi în Câmpia de Vest, la începutul zilei vor fi nori de plafon jos şi pe alocuri ceaţă, posibil asociate cu burniţă, apoi cerul va deveni variabil, condiţii în care Vremea va fi normală termic pentru a doua decadă a lunii noiembrie. În regiunile sud-estice, în cele de nord-vest, dar şi în dealurile din sud-vestul teritoriului, vor fi înnorări temporare, pe arii restrânse va ploua slab (cu probabilitate mai mare în Dobrogea şi în Maramureş), iar valorile termice, mai ales cele nocturne, vor fi mai ridicate decât cele specific datei. 

În nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, la altitudini mari, în cursul nopţii vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sudul Banatului şi zona costieră a Dobrogei. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 14 grade, iar cele minime între -3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 9...10 grade pe litoral.

La Bucureşti, valorile termice se vor situa în jurul celor normale în această perioadă a anului, cu o maximă de 11...12 grade şi o minimă de 2...5 grade. În prima parte a zilei vor fi nori joşi şi ceaţă, apoi cerul va deveni parţial noros, iar probabilitatea de ceaţă va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat.

Lapoviţă şi ninsori

Vineri, în regiunile din nordul şi estul ţării, cerul va fi mai mult noros, pe arii restrânse, mai ales în prima parte a intervalului, va ploua slab, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor specifice datei. În restul teritoriului, vremea va fi uşor mai caldă decât normal, pe parcursul zilei cerul va fi variabil, cu ceaţă izolat dimineaţa în zonele joase, iar aria de nebulozitate şi ploi se va extinde din orele serii în special în regiunile sud-vestice. 

În zona montană, la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va fi moderat la munte, în est şi în sud-est, va avea uşoare intensificări în sudul Banatului şi va sufla în general slab în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 6...7 grade în nordul Moldovei şi 15...16 grade în sudul Banatului şi al Crişanei şi în sud-vestul Transilvaniei; minimele termice vor fi cuprinse între -2 şi 10 grade.

În Capitală se încălzeşte uşor. Conform meteorologilor, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a nopţii şi posibil la începutul zilei când vor fi şi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 5...6 grade.

Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni

Conform ANM, în săptămâna 9 – 16 noiembrie, regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile intracarpatice şi la munte. Temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile sud-estice

În săptămâna 16 – 23 noiembrie, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane. Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

În săptămâna 23 – 30 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, cu posibilitatea unui excedent local în nordul extrem al ţării.

În săptămâna 30 noiembrie – 7 decembrie, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil local deficitare în regiunile extracarpatice.

 

Vă mai recomandăm şi:

 

Tragedia de la Terapie Intensivă. De ce sunt insuficiente actualele restricţii

 

Fostul avocat personal al lui Trump, despre ce va face preşedintele american în ziua învestirii: „Nu are de gând să întârzie la Casa Albă. Îl vor da afară”

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite