Prognoza meteo: vin trei luni cu vreme anormală. Cât va ploua în aprilie, cum va fi în mai şi unde loveşte seceta în iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prognoza meteo pentru următoarele trei luni nu aduce veşti bune. Meteorologii prognozează ploi în exces în aprilie şi secetă în prima lună de vară. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), temperaturile vor continua să crească uşor din această săptămână, însă se vor situa tot sub normalul perioadei.

„Nu putem vorbi de două anotimpuri în România, pentru că, datorită poziţionării pe hartă, succesiunea anotimpurilor se menţine, dar, fenomenele extreme, "nelalocul lor, apărute în anotimpul nepotrivit” influenţează perioada de raportare atunci când e vorba de normalul perioadei.

Obişnuiam ca până acum 5 – 6 ani, nu doar noi, românii, ci la nivel global, să ne raportăm la perioada 1960 – 1991 ca medie atunci când spuneam mai cald decât normalul perioadei sau mai frig decât normalul perioadei. Normalul era media perioadei respective. Ultimii ani au arătat că nu mai e relevant să ne raportăm la acea perioadă. Referinţa s-a schimbat în sensul că referinţa este ieri – până în urmă cu 30 de ani, referinţa de mâine va fi mâine – până în urmă cu 30 de ani. Asta pentru a prinde toate modificările la care asistăm”, a a declarat la Digi24 Florinela Georgescu, director executiv al ANM. 

Plouă puternic în aprilie

Astfel, potrivit meteorologilor, în luna aprilie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de normal în regiunile sudice şi sud-estice şi se vor situa, în general, sub mediile climatologice în restul ţării.

Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru luna aprilie este de 9,3 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 – 2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură între 5 şi 11 grade Celsius în Moldova, respectiv până la 12 grade Celsius în Banat, Oltenia şi Muntenia.

În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, aşadar peste norma de 51,3 l/mp, iar cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Banat – de până la 78 l/mp, Oltenia (până la 75 l/mp), Transilvania (până la 70 l/mp). Pe de altă parte, cele mai scăzute cantităţi de precipitaţii sunt prognozate în Dobrogea – de până la 40 l/mp.

Vreme rece în mai, în Moldova

În mai, temperaturile medii vor avea valori apropiate de media climatologică în sud, sud-est şi vest, respectiv sub normal, local, în celelalte zone. Media multianuală valabilă pentru luna mai este de 14,9 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 10 şi 17 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 18 grade, se vor consemna în Muntenia, Oltenia şi Banat.

În aceeaşi lună, precipitaţiile totale lunare vor fi apropiate de normă în sud-estul ţării şi local în sud şi est şi vor fi excedentare în rest. Media precipitaţiilor pentru luna mai este stabilită la 66,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 89 l/mp), Muntenia (86 l/mp), Crişana (până la 85 l/mp), Banat (până la 84 l/mp) şi Oltenia (până la 83 l/mp). În acelaşi timp, în Dobrogea se vor consemna precipitaţii între 16 şi 47 l/mp.

Pârjol în sud, în luna iunie

În prima lună de vară, temperatura medie lunară a aerului va fi apropiată de norma climatologică în cea mai mare parte ţării. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 18,3 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 13 şi 21 grade Celsius, în Moldova, în timp ce în Oltenia şi Maramureş valorile termice vor ajunge la 22 de grade Celsius, conform ANM.

La nivel de precipitaţii, în luna iunie, acestea vor fi apropiate de mediile climatologice, cu o tendinţă spre deficit, local, în sudul, estul şi vestul teritoriului, faţă de cele stabilite prin măsurători, la 84,5 l/mp.

În zona Munteniei, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 111 l/mp, în Banat la 107 l/mp, în Transilvania la 106 l/mp, în Crişana şi Moldova la 103 l/mp, iar în Oltenia la 102 l/mp.

De asemenea, în Dobrogea sunt estimate cantităţi de precipitaţii mai scăzute, între 27 şi 60 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: vreme de coşmar. Gerul arctic loveşte România, unde se anunţă minus 20 de grade şi de când începe să viscolească

Prognoza meteo: vin 3 luni cu vreme anormală. Cât ninge în februarie, cum va fi în martie, unde loveşte frigul în aprilie

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite