Prognoza meteo: Vijelii şi ploi puternice lovesc România. Ce ne aşteaptă până pe 6 iulie, unde va fi cel mai cald

Prognoza meteo: Vijelii şi ploi puternice lovesc România. Ce ne aşteaptă până pe 6 iulie, unde va fi cel mai cald

Vreme deosebit de caldă FOTO Adevărul

Vreme deosebit de caldă în minivacanţa de Rusalii. Meteorologii anunţă maxime până la 32 de grade în sud-estul ţării, dar şi instabilitate atmosferică accentuată mai ales după orele amiezii.

Ştiri pe aceeaşi temă


Duminică, 7 iunie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată şi, mai ales după orele amiezii, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuatã. Vor fi perioade cu înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină, local în sudul, vestul, nord-vestul, centrul ţării, la munte şi izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări după-amiaza şi seara la munte (rafale de până la 70-80 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali), în sud-est, unde vor fi viteze în general între 50 şi 60 km/h, dar pe suprafeţe mici şi în restul teritoriului, în special asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 7 şi 18 grade.
La Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara, când va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 13-15 grade.
 
Şi luni, 8 iunie, vremea se va menţine caldă şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii şi grindină, local la munte, în regiunile vestice, nordice şi centrale şi pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 19 grade.
 În Capitală, deşi vor fi înnorări, probabilitatea pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 15-17 grade.
 
Estimări meteorologice pentru intervalul 08.06.2020 - 06.07.2020
 
Săptămâna 08.06.2020 – 15.06.2020
 
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în regiunile estice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni. Excepţie vor face regiunile estice şi sud-estice unde cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare.
 
Săptămâna 15.06.2020 – 22.06.2020
 
Temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general excedentare în jumătatea nordică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.
 
Săptămâna 22.06.2020 – 29.06.2020
 
Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.
 
Săptămâna 29.06.2020 – 06.07.2020
 
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: