Prognoza meteo: Valul de aer polar pune stăpânire pe România. Unde se anunţă ninsori viscolite şi cât mai ţine frigul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valul de aer polar care a pătruns în România a adus temperaturi scăzute în toate zonele. La peste 2.000 de metri a început să ningă şi zăpada s-a aşternut deja pe Transalpina. Va continua să ningă şi frigul va cuprinde şi restul ţării. Temperaturile au scăzut deja cu 7-10 grade, iar la sfârşitul săptămânii vor coborî sub zero, anunţă meteorologii.

Marţi se face mai cald în sud şi sud-est. Vremea se anunţă destul de plăcută în ansamblu, cu nori de ploaie doar pe la munte. Pe seară, înnorările se extind, iar în noaptea de marţi spre miercuri va ploua puternic în nord, vest şi centru. Regimul termic diurn va fi caracterizat de valori apropiate de mediiile climatologice ale perioadei, exceptând sudul şi sud-estul unde vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit. Ziua, cerul va fi variabil la parţial noros şi doar pe arii restrânse, în zona montană, vor fi ploi slabe, trecătoare. În cursul serii şi al nopţii, nebulozitatea se va extinde în majoritatea zonelor începând din nord-vest şi va ploua în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar în zona montană, în special la altitudini mari vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În a doua parte a intervalului, vântul se va intensifica treptat în majoritatea regiunilor, viteze mai mari, de peste 65...70 km/h, urmând a se înregistra la munte, dar local şi în nord-vest şi centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grde in nordul ţării si 21 de grade in Lunca Dunarii, iar cele minime, mai ridicate decât cele normale ale datei, între 2 şi 12 grade.

Lapoviţă şi ninsoare la peste 1.500 de metri

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM) vor fi şi ninsori cu lapoviţă. Se înteţeşte şi vântul, iar presiunea atmosferică scade accentuat. Maximele vor fi de la 11 la 21 de grade. Miercuri vine frigul şi odată cu el, apare lapoviţă pe suprafeţe mari. Mai sus, pe creste va ninge, vântul poate atinge 90...120 km/h şi zăpada va fi puternic viscolită. Vremea se va răci faţă de intervalul anterior, mai accentuat în Transilvania. Vântul va avea intensificări susţinute în toată ţara, cu viteze mai mari în cursul zilei când se vor atinge 55...70 km/h şi local 75...85 km/h.

Potrivit meteorologilor, cerul va avea înnorări şi îndeosebi în prima parte a intervalului vor fi ploi temporare pe arii relativ extinse. În zona de munte, în special la peste 1500 de metri, vântul va sufla tare şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 grade in estul Transilvaniei şi 19 grade in Lunca Dunarii, iar minimele între -4 şi 7 grade.

Frig accentuat

Joi o să avem vreme foarte rece pe la munte. Va mai ninge slab, dar pe creste, viscolul continuă. Vremea va continua să se răcească, devenind uşor mai rece decât în mod normal. Cerul va avea înnorări în regiunile din jumătatea nordică a ţării unde local şi trecător va mai ploua, iar în rest va fi variabil - cu probabilitate scăzută pentru ploi slabe, izolate. În zona montană precipitaţiile vor continua să fie mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, însă slabe cantitativ. Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general mai mici decât în ziua precedentă, cu excepţia zonei montane unde va continua să sufle tare.

Conform ANM, vor fi temperaturi maxime cuprinse între 5 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în sud, iar minimele se vor încadra în general între -3 şi 6 grade. Weekend-ul aduce vreme frumoasă. De vineri, valorile termice vor creşte de la o zi la alta, iar vremea va deveni caldă în majoritatea regiunilor. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în regiunile vestice.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite