Prognoza meteo: Când se schimbă vremea. Ce se anunţă pe 1 decembrie şi unde va ploua

Prognoza meteo: Când se schimbă vremea. Ce se anunţă pe 1 decembrie şi unde va ploua

Se anunţă ploi în majoritatea regiunilor FOTO 123 RF

Deşi ploile cuprind aproape toate regiunile, temperaturile rămân ridicate faţă de normalul perioadei.  Joi, 7 noiembrie, se anunţă temperaturi de vară, cel mai cald fiind în sudul Munteniei şi al Dobrogei. De altfel, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), toată luna noiembrie va fi cald, dar precipitaţiile lovesc puternic.

Joi, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât cele normale datei în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil în sud-est, în timp ce, în restul teritoriului vor fi înnorări, temporar va ploua, iar pe arii restrânse se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări la munte, iar în a doua parte a intervalului şi în sudul Banatului, viteze mai mari urmând însă a se înregistra pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în nordul Moldovei şi 23 de grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, iar cele minime între 3 şi 15 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
 
Vineri, 8 noiembrie, cerul va avea înnorări şi temporar va ploua în regiunile intracarpatice, local la munte şi pe spaţii mici în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări la munte, în special pe creste, iar la cote mai reduse în prima parte a intervalului, local şi temporar în vest şi nord-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 23 de grade, iar cele minime între 7 şi 15 grade.
 
Prognoza ANM pentru o lună: 
 
Săptămâna 04.11.2019 – 11.11.2019
 
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile estice şi sudestice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord-vestice şi în zonele montane aferente, iar în rest va fi în general deficitar.
 
Săptămâna 11.11.2019 – 18.11.2019
 
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi local excedentare în sud-vestul ţării, dar şi uşor deficitare în sud-est, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.
 
Săptămâna 18.11.2019 – 25.11.2019
 
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile extracarpatice, dar mai ales în sud-vestul teritoriului, iar în rest va fi apropiat de cel normal al perioadei.
 
Săptămâna 25.11.2019 – 02.12.2019
 
Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în regiunile extracarpatice şi apropiate de cele normale ale perioadei în rest.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: