Prognoza meteo: Când scăpăm de frig. Unde se anunţă nopţi geroase şi precipitaţii, ce ne aşteaptă în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un val de aer polar, cu temperaturi foarte scăzute, lapoviţă şi ninsori, vremea se încălzeşte uşor. De vineri, maximele vor urca până la 9 grade, însă frigul pătrunzător va persista dimineaţa, iar nopţile vor fi geroase. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM),  în weekend, valorile termice vor fi în creştere.

Şi joi, 5 decembrie, vom avea temperaturi modeste, iar noaptea va fi chiar ger.  Cerul se înseninează, vântul rămâne insistent şi vom percepe temperatui mai scăzute decât cele din termometre. Vremea se va menţine rece dimineaţa, dar mai ales noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. ANM a anunţat că temperaturile maxime, în uşoară creştere faţă de ziua precedentă, se vor încadra, în general, între -1 şi 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 şi 3 grade, mai coborâte în depresiuni. Izolat se va semnala ceaţă.

Şi în Capitală va fi mai bine. Temperatura maximă, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -6...-4 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.

Tremurăm destul de tare şi vineri dimineaţă. Mai târziu, atmosfera se dezmorţeşte şi se arată soarele. Nopţile devin geroase prin zone de munte, în depresiuni şi prin Maramureş.

Chiar dacă valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul precedent, frigul pătrunzător va persista dimineaţa. Vineri, cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în regiunile vestice, unde vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 3 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 şi 6 grade, mai coborâte în depresiuni. Izolat se va semnala ceaţă. În Capitală, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -4...-2 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.

Sâmbătă vom avea parte de acelaşi regim termic. Vremea se va încălzi şi se vor semnala precipitaţii slabe mai ales în regiunile vestice, în timp ce în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite