Prognoza meteo: Cât de mult se încălzeşte. Unde se anunţă lapoviţă şi ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se încălzeşte în regiunile sudice FOTO Shutterstock
Se încălzeşte în regiunile sudice FOTO Shutterstock

Temperaturile încep să crească uşor în sud-estul ţării, unde se încălzeşte simţitor, însă de lapoviţă şi ninsori nu scăpăm în zilele următoare. Meteorologii anunţă ceaţă în zonele joase.

După episodul de ianră din weekend, vremea se mai îmbunează. Luni, 8 martie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales noaptea în regiunile nordice şi nord-estice. Vor fi precipitaţii în general slabe, ninsori în nordul Carpaţilor Orientali şi pe spaţii mici în restul zonei montane şi predominant ninsori, local în Moldova şi izolat în Maramureş şi Transilvania. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de 60…80 km/h în special pe creste şi temporar, cu viteze de 40…50 km/h, în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime, mai ridicate faţă de ziua precedentă cu precădere în regiunile sudice şi sud-estice, se vor încadra între 4 şi 13 grade, cu cele mai mari valori în Oltenia şi sud-vestul Munteniei. Minimele termice vor fi cuprinse între -7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 3 grade pe litoral. În zonele joase, izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În Bucureşti, meteorologii anunţă vreme predominant frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 11 grade, iar cea minimă va fi de – 2…0 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Marţi, 9 martie, vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei perioade. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 12 grade, cu cele mai mari valori în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -6 şi 2 grade. Ziua, cerul va fi variabil, cu precipitaţii izolate, dar începând de seara în sud-vestul şi sudul ţării înnorările se vor accentua treptat şi local vor fi precipitaţii mixte, iar vântul va avea uşoare intensificări. La munte, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi de Curbură se vor semnala ninsori, iar vântul va prezenta intensificări în special pe creste. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, cerul va avea înnorări, mai accentuate în a doua parte a intervalului, când probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi destul de mare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări noaptea. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Meteorologii anunţă că în săptămâna 08.03.2021 – 15.03.2021 valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord-vestice şi local în cele centrale, iar în regiunile extracarpatice va fi deficitar.

În săptămâna 15.03.2021 – 22.03.2021 temperatura medie a aerului va fi în general apropiată de cea normală pentru această perioadă, posibil uşor mai ridicată în regiunile sudice şi sud-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, cu posibilitatea unui excedent local în regiunile sud-estice şi vestice.

În internalul 22.03.2021 – 29.03.2021 temperaturile medii ale aerului vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general deficitar în regiunile vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 29.03.2021 – 05.04.2021 mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Vă mai recomandăm şi:

 

EXCLUSIV Când scăpăm de pandemie: prognozele a patru experţi de talie mondială

 

Cariera de poveste a tinerei cu minte sclipitoare care a lăsat SUA pentru a fi city-manager la Câmpulung Muscel

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite