Prognoza meteo: Iarna se întoarce. Unde se anunţă ninsori şi ger, în ce zone vremea rea va face prăpăd

Prognoza meteo: Iarna se întoarce. Unde se anunţă ninsori şi ger, în ce zone vremea rea va face prăpăd

Vremea se schimbă radical săptămâna viitoare. Meteorologii anunţă un nou val de ger şi ninsori la munte. Temperaturile scad şi cu 10 grade. Răcirea considerabilă a fost anunţată de Romica Jurca, meteorologul România TV.

 
   Vremea frumoasă de vară, cu maxime de 26 de grade atinse pe 8 martie în Călăraşi va deveni amintire. Iarna se întoarce în forţă. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea se va răci de săptămâna viitoare, dar în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor situa peste mediile multianuale. Cerul va prezenta înnorări şi se vor semnala precipitaţii ziua în sud-vest şi centru şi local în rest, iar noaptea cu o probabilitate mai mare în jumătatea de sud a teritoriului. Vor fi ploi, iar în a doua parte a intervalului în regiunile nordice şi centrale, trecător şi precipitaţii mixte.
 
În zona montană treptat vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, dar pe arii mai restrânse şi la cote reduse şi în zonele joase de relief. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 15 grade, iar cele minime între -2 şi 7 grade. Începând cu 12 martie, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată, la începutul intervalului îndeosebi în regiunile sudice şi sud-estice, apoi în cele vestice, nordice şi centrale.

La munte, la altitudini în general de peste 1500 m, trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, şi pe arii restrânse şi la cote mai reduse şi în restul teritoriului.
 
Administraţia Naţională de Meteorologie a dat publicităţii estimările meteorologice pentru intervalul 11 martie – 08 aprilie 2019. Potrivit meteorologilor, până la finalul lunii martie temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice perioadei, apoi se vor situa în jurul celor normale. De săptămâna viitoare îşi vor face apariţia şi ploile. Precipitaţiile vor fi excedentare în sud şi în regiunile intracarpatice. 
 
Săptămâna 11.03.2019 – 18.03.2019
 
Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile din estul ţării. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice şi în cele intracarpatice, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nordvestul teritoriului. În estul şi nord-estul ţării cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei.
 
Săptămâna 18.03.2019 – 25.03.2019
 
Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice perioadei la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile estice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
 
Săptămâna 25.03.2019 – 01.04.2019
 
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a teritoriului. Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile vestice şi nordvestice şi apropiat de cel normal al săptămânii în rest.
 
Săptămâna 01.04.2019 – 08.04.2019
 
Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în regiunile intracarpatice şi apropiate de cele normale ale săptămânii în rest.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: