Prognoza meteo: Cât de cald se anunţă. Ce fenomene de iarnă lovesc în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vremea rea se întoarce în weekend FOTO pixabay
Vremea rea se întoarce în weekend FOTO pixabay

Vremea se încălzeşte accentuat în următoarele zile, însă nu scăpăm de precipitaţii. Meteorologii anunţă valori maxime de 18 grade în sud-estul ţării. În weekend, vremea se strică, iar frigul se întoarce.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), miercuri, 3 martie, se face tot mai cald. Valorile termice diurne vor fi în creştere faţă de ziua anterioară în cea mai mare parte a ţării, astfel că vremea va deveni caldă în majoritatea zonelor. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în prima parte a zilei în regiunile estice şi nord-estice. Dimineaţa, dar mai ales în cursul nopţii, local, în zonele joase de relief se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar ziua, trecător, şi în estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 şi 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7…-6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 4…5 grade în dealurile vestice şi pe litoral.

În Capitală, vremea va deveni caldă şi va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, în creştere faţă de ziua precedentă, va fi de 13…14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.

Joi, 4 martie, vremea va fi caldă, local deosebit de caldă în estul, sudul şi sud-vestul ţării. Conform meteorologilor, cerul va fi variabil spre mai mult senin, cu înnorări în a doua parte a intervalului în regiunile nordice, unde va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor slabe, predominant ploi şi mixte în zona montană aferentă. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă în zonele joase de relief. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, îndeosebi în zona înaltă. Temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 18 grade, iar cele minime între -5 şi 6 grade.

Şi în Capitală, anunţă ANM, se va face foarte cald, în special la orele amiezii. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 16…18 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 2 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

În weekend, vremea începe să se strice. Vineri, conform meteorologilor, vremea va fi caldă, deosebit de caldă mai ales în sudul ţării, apoi valorile termice vor fi în scădere treptată începând dinspre regiunile nordice. Se vor semnala precipitaţii în prima parte a intervalului în jumătatea de nord, apoi în cea de sud a teritoriului.

Conform ANM, aria de nebulozitatea va fi în extindere treptată dinspre nord şi nord-est, unde precipitaţiile predominant sub formă de ploaie se vor transforma în lapoviţă şi chiar ninsoare, în timp ce în rest, îndeosebi în a doua parte a intervalului, pe arii mai restrânse vor fi mai ales ploi.

În zona de munte, ziua se vor semnala precipitaţii mixte, iar noaptea va ninge. Vântul va prezenta intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, local cu valori mai ridicate în Câmpia Română până spre 17…19 grade, dar posibil şi mai scăzute în nordul Moldovei, iar cele minime se vor situa între -4 şi 5 grade. Mai ales dimineaţa, izolat va mai fi ceaţă.

În Capitală, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii martie. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul nopţii, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general moderat.

Cum va fi vremea în luna martie

În luna martie, meteorologii anunţă temperaturi apropiate de normal şi precipitaţii deficitare în prima parte a intervalului de prognoză

Valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, în următoarele patru săptămâni (1 - 29 martie 2021), în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în prima parte a intervalului şi apropiate de cele normale după jumătatea lunii martie, relevă prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform estimărilor, în săptămâna 1 - 8 martie, valori termice vor fi în jurul celor specifice acestui interval la nivelul întregii ţări, în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane din jumătatea vestică a ţării.

De asemenea, în săptămâna 8 - 15 martie, pe întreg teritoriul României, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu o tendinţă uşor deficitară în regiunile extracarpatice.

Potrivit ANM, în intervalul 15 - 22 martie, în toate regiunile sunt estimate temperaturi medii ale aerului ce se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, iar regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Totodată, pe durata săptămânii 22 - 29 martie, mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în întreaga ţară, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. ANM precizează că fenomenele meteo extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs

Vă mai recomandăm şi:

 

De ce a fost arestată preventiv soţia criminalului de la Oneşti. Înfundată de obiectele găsite în poşetă

 

Orori din lagărul comunist. Povestea românului care a plătit cu viaţa protestul contra regimului FOTO

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite