Prognoza meteo: Ce ne aşteaptă după valul de aer polar. Când scăpăm de ploi şi în ce regiuni se încălzeşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme rece şi mohorâtă până duminică FOTO Shutterstock
Vreme rece şi mohorâtă până duminică FOTO Shutterstock

Nici vineri, 20 septembrie, nu scăpăm de frig. Meteorologii anunţă lapoviţă şi ninsoare la munte, iar temperaturile maxime nu vor depăşi 22 de grade în sudul ţării. Ploile şi vântul nu vor lipsi din peisaj.

Conform Administraţiei Naţionale Meteorologie(Anm), pe parcursul zilei de vineri, în nordul şi nord-estul ţării vremea va fi rece, vor fi înnorări, local va ploua slab, iar vântul va avea intensificări. În restul teritoriului valorile termice vor fi uşor mai scăzute decât cele specifice perioadei, cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi posibile ploi, iar vântul va sufla slab şi moderat, local cu unele intensificări. Pe crestele montane, la peste 1800 m altitudine, pot fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 22 de grade. Noaptea, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii septembrie în majoritatea zonelor, cu minime ce se vor încadra în general între 0 şi 10 grade, iar cerul va fi variabil. Cu totul izolat vor fi condiţii de brumă, în special în depresiuni.

Şi sâmbătă, vremea va fi în continuare răcoroasă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în nord-estul şi estul teritoriului, dar numai cu totul izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în prima parte a intervalului în regiunile estice şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 23 de grade, iar cele minime în general între 2 şi 10 grade.

De duminică, vreme se schimbă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 25 de grade, iar cele minime în general între 3 şi 14 grade. Izolat, în cursul nopţii, vor fi condiţii de ceaţă. De săptămâna viitoare, vremea bună revine, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite