Prognoza meteo: Ce ne aşteaptă după valul de aer polar. Unde se încălzeşte şi în ce regiuni sunt anunţate ploi şi ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea se încălzeşte şi devine frumoasă vineri, 3 aprilie,  când temperaturile vor reveni în limite normale. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), la munte se vor mai semnala precipitaţii mixte şi predominant ploi în rest. Joi însă avem de îndurat frig accentuat.

Vremea se va menţine deosebit de rece joi, 2 aprilie în toate zonele, dar cu precădere în cele sudice, unde şi vântul va avea local şi temporar intensificări, amplificând senzaţia de frig. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -13 grade în depresiuni şi 3 grade pe litoral. Conform ANM, cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi ziua, în sudul şi sud-vestul teritoriului, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe - sub formă de ninsoare la munte şi predominant ninsori în rest. Vântul va avea intensificări în jumătatea sudică a ţării, cu viteze ce se vor situa în general între 45 şi 55 km/h şi va sufla slab şi moderat în rest. Spre dimineaţă se va produce brumă în nord şi în centru şi local în rest.

În Bucureşti, vremea va fi deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie, mai ales noaptea şi dimineaţa. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de -2...0 grade, mai scăzută în zona preorăşenească şi se va produce brumă. Cerul va fi parţial noros, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă, iar vântul va fi în general moderat ziua, cu viteze de până la 35...40 km/h, apoi va sufla slab.

Vineri, spun meteorologii, vremea va fi în general frumoasă, cu valori termice ce se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nordice unde probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată. Acestea vor fi mixte la munte şi predominant ploi în rest. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade, iar cele minime între -2 şi 5 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -6 grade. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse se va semnala ceaţă şi izolat brumă.

Şi la Bucureşti, vineri, vremea va fi în general frumoasă, cu valori termice ce se vor situa în jurul celor caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 15...16 grade, iar cea minimă de 0...3 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.

Prognoza ANM pentru următoarele 4 săptămâni:

Săptămâna 30.03.2020 – 06.04.2020

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. Excepţie va face sud-estul ţării, unde temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice, dar mai ales în partea de nord a Olteniei şi Munteniei, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 06.04.2020 – 13.04.2020

Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână în toate regiunile, posibil uşor mai coborâte, local, în zonele montane. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fideficitare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi sud-vestice.

Săptămâna 13.04.2020 – 20.04.2020

Temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile estice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână, în toate regiunile.

Săptămâna 20.04.2020 – 27.04.2020

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, posibil uşor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite