Prognoza meteo: Ce se anunţă până în octombrie. Când lovesc ploi puternice, cât de frig se face şi unde va fi ca vara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea se menţine caldă în următoarea decadă a lunii septembrie în cea mai mare parte a ţării, păstrând caracteristicile sfârşitului de vară, în timp ce precipitaţiile vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului, reiese din prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).


În săptămâna 10 - 17 septembrie, estimările de specialitate arată că temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât normalul climatologic al săptămânii în cea mai mare parte a ţării, posibil cu abateri mai mari în jumătatea de vest. Precipitaţiile vor fi în general, în perioada menţionată, apropiate de normele climatologice ale intervalului, exceptând jumătatea de vest a ţării, unde tendinţa va fi deficitară, dar şi regiunile sud-estice, unde acestea pot fi excedentare.

Conform prognozei ANM emise pentru perioada 10 septembrie - 8 octombrie, în săptămâna 17 - 24 septembrie, temperatura aerului va avea valori în general apropiate de normalul climatologic al săptămânii, posibil uşor mai ridicate decât acestea, local în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale. La capitolul precipitaţii, acestea pot fi uşor excedentare, local la munte şi în jumătatea de sud-est a ţării, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului.

Ultima săptămână din luna septembrie aduce valori termice medii care se vor situa în jurul normei climatologice, dar care pot fi uşor mai ridicate decât acestea în special în nord-vestul şi centrul ţării. În acelaşi interval, cantităţile de precipitaţii în general apropiate de normele climatologice ale intervalului în majoritatea regiunilor, posibil cu o tendinţă excedentară local la munte şi în regiunile sudice.

Nopţi mai lungi şi mai răcoroase


În prima săptămână din luna octombrie, mediile valorilor termice se vor situa în general peste norma climatologică a săptămânii în cea mai mare parte a ţării, local cu abateri mai mari în nord-vest şi centru. Regimul pluviometric, în săptămâna 1-8 octombrie, în cea mai mare parte a ţării, se va încadra în general în limitele normale ale perioadei.

O analiză întocmită de ANM care face referire la istoricul valorilor termice şi a precipitaţiilor consemnate în România, ce are la bază datele înregistrate în perioada 1961 - 2017, arată că prima lună de toamnă păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind, cel puţin în primele două decade, călduroasă. În plus, septembrie este o lună mai puţin instabilă, chiar şi faţă de august, datorită persistenţei deasupra cele mai mari părţi a Europei, a unui brâu de presiune atmosferică relativ ridicată, ce uneşte Anticiclonul Azoric cu maximul barometric est european.

Valorile temperaturilor medii lunare în luna septembrie înregistrează o scădere destul de mică comparativ cu ultima lună de vară, la aceasta contribuind perioada mai scurtă de strălucire a soarelui şi nopţile mai lungi şi mult mai răcoroase, arată analiza ANM.
 

Când a fost foarte cald

Conform specialiştilor, de-a lungul timpului au existat şi ani în care luna septembrie a fost una deosebit de caldă. La 26 de staţii meteorologice temperatura maximă absolută a lunii fiind cuprinsă în intervalul 39 şi 42,2 grade Celsius, 19 dintre aceste maxime fiind înregistrate în perioada 7 - 9 septembrie 1946, două în 1952, pe 1 septembrie şi numai câte una în anii 1962, respectiv 1968.

Temperatura maximă absolută din România, înregistrată în luna septembrie la staţiile meteorologice, este de 42,2 grade Celsius şi s-a măsurat la Giurgiu, în 9 septembrie 1946.

Maxima absolută de la Bucureşti a fost de 39,6 grade Celsius, înregistrată în aceeaşi zi, 9 septembrie 1946, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în timp ce la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa maxima absolută a lunii s-a consemnat tot în septembrie 1946, în două zile consecutive, 8 şi 9 septembrie, şi are valoarea de 38,6 grade Celsius.

Unde a plouat cel mai mult


Din punct de vedere al precipitaţiilor, analiza ANM arată că în septembrie acestea sunt mai reduse cantitativ, în medie, faţă de cele din lunile de vară, când instabilitatea este mai accentuată. Astfel, cantităţile medii lunare de precipitaţii sunt cuprinse între 30 şi 50 de litri de apă/metrul pătrat pe areale extinse din Câmpia Română, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei, în Câmpia de Vest şi parţial în vestul Transilvaniei.

"Cantităţi sub 30 litri/mp sunt caracteristice unor zone restrânse din Delta Dunării. Între 50 şi 75 litri/mp în Subcarpaţi, cea mai mare parte din Transilvania, în Dealurile Vestice, Maramureş şi Bucovina, dar şi în partea centrală a Câmpiei Române; peste 75 litri/mp se înregistrează în zona montană, peste 100 litri/mp înregistrându-se în Munţii Apuseni (Semenic, Vlădeasa 1.800, Stâna de Vale) şi Masivul Făgăraş (Bâlea Lac)", arată statistica ANM.
 

Estimările ANM

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 1993-2016. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Săptămâna 10 – 17 septembrie 2018. Temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât normalul climatologic al săptămânii în cea mai mare parte a ţării, posibil cu abateri mai mari în jumătatea de vest.

Precipitaţiile vor fi în general apropiate de normele climatologice ale intervalului, exceptând jumătatea de vest a ţării, unde tendinţa va fi deficitară, dar şi regiunile sud-estice, unde acestea pot fi excedentare. 

Săptămâna 17 – 24 septembrie 2018. Temperatura aerului va avea valori în general apropiate de normalul climatologic al săptămânii, posibil uşor mai ridicate decât acestea, local în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale.

Precipitaţiile pot fi uşor excedentare, local la munte şi în jumătatea de sud – est a ţării, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului.

Săptămâna 24 septembrie – 1 octombrie 2018. Valorile termice medii se vor situa în jurul normei climatologică şi pot fi uşor mai ridicate decât acestea în special în nord-vestul şi centrul ţării.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de normele climatologice ale intervalului în majoritatea regiunilor, posibil cu o tendinţă excedentară local la munte şi în regiunile sudice.

Săptămâna 1 – 8 octombrie 2018. Mediile valorilor termice se vor situa în general peste norma climatologică a săptămânii în cea mai mare parte a ţării, local cu abateri mai mari în nord-vest şi centru. Regimul pluviometric, în cea mai mare parte a ţării, se va încadra în general în limitele normale ale perioadei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite