Prognoza meteo: Unde se anunţă brumă şi ninsori viscolite. Cât mai ţine vremea rea

Prognoza meteo: Unde se anunţă brumă şi ninsori viscolite. Cât mai ţine vremea rea

Vreme rea în toată ţara FOTO Adevărul

Ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelii puternice, până miercuri dimineaţă, timp în care se face tot mai frig, iar la munte revin ninsorile cu depunere strat nou de zăpadă şi va viscoli. Acesta este avertizarea meteorologilor pentru perioada următoare.

Marţi, vremea va fi în general instabilă şi se va răci accentuat faţă de ziua precedentă în regiunile sudice, estice şi centrale, devenind deosebit de rece pentru această dată. În cursul zilei cerul va fi mai mult noros şi vor fi averse şi descărcări electrice în regiunile estice, sudice şi centrale şi izolat în restul teritoriului. Pe arii restrânse, mai ales în Moldova, în Transilvania şi în zona de munte cantităţile de apă vor mai depăşi 20...30 l/mp. 

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), noaptea aria de nebulozitate şi de ploi se va restrânge către estul teritoriului. 

În zona montană, precipitaţiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1800 m va ninge, vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 60...70 km/h, spulberând zăpada. Vântul va avea intensificări, local, şi în zonele mai joase de relief, unde va avea viteze în general între 45 şi 60 km/h. Temperaturile maxime se vor situa în general între 6 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 9 grade.
 
Miercuri, spun meteorologii, valorile termice, în special cele diurne, vor fi în creştere faţă de intervalul precedent, însă vremea se va menţine rece în toatã ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi izolat ploi slabe, la începutul zilei în regiunile estice, iar spre sfârşitul intervalului posibil în cele vestice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări, ziua, în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 11 şi 21 de grade, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 10 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii de brumă.
 
Vremea se va apropia joi de regimul termic normal în regiunile sudice şi sud-estice, dar în restul teritoriului valorile de temperatură se vor menţine sub mediile climatologice. Înnorările se vor accentua treptat, iar aria ploilor va fi în extindere şi va cuprinde îndeosebi vestul, centrul şi sudul ţării. Vor fi mai ales averse, însoţite trecător de descărcări electrice, iar punctiform se pot înregistra cantităţi de apă însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor situa între 13 şi 23 de grade, iar cele minime se vor încadra între 3 şi 12 grade.
Şi sfârşitul de săptămână, vremea va fi instabilă, cu ploi temporare în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi în general apropiate de mediile climatologice ale perioadei.
 
Alertă de vreme rea
 
ANM a emis o avertizare de vreme rea, valabilă până miercuri dimineaţă, 8 mai. Vor fi perioade cu instabilitate accentuată, ploi abundente şi vijelii care vor face prăpăd.   "În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp şi izolat 40...60 l/mp.  Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în cursul zilei de marţi îndeosebi în sudul, estul şi centrul ţării.
 
Vremea se va răci accentuat de marţi (7 mai) în toate regiunile. La munte, începând din noaptea de luni spre marţi (6/7 mai), precipitaţiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1800 m va ninge şi vântul va avea intensificări, cu rafale de 60 – 70 km/h, spulberând zăpada", a anunţat ANM. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: