Primarul Călăraşiului, la Palatul Victoria: Am adus la cunoştinţa primului-ministru implicarea politică a prefectului

Primarul Călăraşiului, la Palatul Victoria: Am adus la cunoştinţa primului-ministru implicarea politică a prefectului

Daniel Ştefan Drăgulin(în centurl imaginii), primarul Călăraşiului, la Palatul Victoria

Daniel Ştefan Drăgulin, primarul oraşului Călăraşi, a adus în atenţia premierului României problemele pe care le întâmpină pe malul Borcei în realizarea investiţiilor. Edilul a participat marţi, la Palatul Victoria, la o întâlnire de lucru, alături de cei 39 primari de municipii, de reprezentanţii Guvernului României şi cei ai Autorităţii de Management POR.

 
Temele discuţiei au vizat greutăţile birocratizării întâmpinate de municipalităţi în accesarea fondurilor europene, necesitatea simplificării achiziţiilor publice şi eliminarea standardelor de cost necesare întocmirii proiectelor.
“În intervenţia pe care am avut-o am adus la cunoştinţă primului-ministru al României neconcordanţele legislative care îi privesc pe operatorii de gunoi şi imposibilitatea administraţiei locale de a-i sancţiona dacă nu îşi fac treaba, implicarea politică a prefectului de Călăraşi (reprezentanţii Guvernului au rămăs surprinşi de situaţie) în cele două situaţii de blocare a proiectelor Consiliului Local Călăraşi (proiectul de împrumut si cel de dezinsecţie), dar şi situaţia Cinematografului Orizont din municipiul nostru, locaţie solicitată de Primărie, dar încă aflata în patrimoniul România Film, societate care nici nu refuză, dar nici nu ne răspunde la solicitare”, a explicat primarul Călăraşiului.
 
Autorităţile locale din Călăraşi se ceartă din cauza unei hotărâri a consiliului local privind contractarea unui împrumut de 42 de milioane de lei pentru realizarea mai multor investiţii în oraş. Prefectura a dat în judecată primăria şi cere anularea deciziei.
 

 

citeste totul despre: