Povestea sfântului Ciprian, mucenicul care dezleagă farmece şi vindecă boli grave. Ce trebuie să faci pe 2 octombrie

Povestea sfântului Ciprian, mucenicul care dezleagă farmece şi vindecă boli grave. Ce trebuie să faci pe 2 octombrie

Sfântul Ciprian, prăznuit în fiecare an pe 2 octombrie FOTO crestinortodox.ro

În fiecare an, pe 2 octombrie, credincioşii se roagă Sfântului Ciprian pentru a fi feriţi de rele. Se spune că toţi cei care au cerut ajutorul l-au şi primit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sfântul Ciprian, care a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), a fost vrăjitor, filosof şi slujitor al zeului păgân Apolo din Antiohia Siriei. Oamenii îl cinstesc pe 2 octombrie pentru partea luminoasă a vieţii sale: convertirea la creştinism, viaţa închinată slujirii lui Hristos şi pentru cununa de martir pe care a primit-o în vremea când era episcop.
 
Despre Ciprian, cărţile bisericeşti spun că a fost un vrăjitor iscusit: putea să pornească vânt, tunete şi ploi, să distrugă câmpurile, să rănească oamenii şi chiar să vorbească cu morţii. Pe mulţi i-a ucis cu otrăvuri şi cu farmece, a înjunghiat copii drept jertfă pentru diavoli şi a învăţat oamenii la vrăji rele. Dar viaţa i s-a schimbat cu totul când a încercat să-şi dovedească puterea farmecelor împotriva fecioarei Iustina.
 
A fost hirotonit preot
 
Conform crestinortodox.ro, Ciprian a încercat să facă vrăji pentru Iustina, pus de un tânăr păgân. Aglaid s-a îndrăgostit de Iustina şi dorind să o ia de soţie, cere ajutorul vrăjitorului Ciprian pentru că a fost respins de fecioară. Se spune că Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care s-o facă să-l placă pe Aglaid, însă vrăjile au rămas fără efect, căci ea le alunga cu rugăciune, post şi semnul sfintei cruci. În urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut înşelarea în care se afla şi s-a botezat. El a fost hirotonit preot, iar mai târziu episcop în Cartagina. Însă, în timpul persecuţiei poruncite de Decius împotriva creştinilor, lui Ciprian şi Iustinei le-au fost tăiate capetele. Pentru că au fost martirizaţi odată, în anul 304, sunt şi pomeniţi în aceeaşi zi, pe 2 octombrie.
 
Rugăciuni care sunt "auzite"
 
Pe Calea Victoriei nr.12, între străzile Stavropoleos şi Lipscani se află Biserica Sfântul Ciprian - Zlătari în care se află o parte din moaştele Sfântului. Este vorba despre mâna dreaptă, făcătoare de minuni, aşezată în partra stângă a altarului, într-o casetă de mici dimensiuni. Aici, nu doar credincioşi din Bucureşti, ci şi din ţară vin şi înalţă rugi la Sfântul Ciprian pentru a-I dezlega de blesteme şi a avea căsătorii fericite. În această biserică, Moliftele Sfântului Vasile sunt mai puternice decât în orice alte biserică. Credincioşii care trec pragul bisericii spun că după rugăciunile închinate Sfântului Ciprian se dezleagă farmecele şi blestemele, se vindecă boli grave şi chiar le sunt trimişi prunci femeilor sterpe.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările