Povestea prinţesei geniale care a uimit lumea: a fost prima feministă din istoria României şi a escaladat Alpii. Care a fost ultima sa dorinţă

Aşezată alături de contesa Ana de Noailles, de Martha Bibescu şi Elena Văcărescu în galeria de prinţese române care au impresionat lumea prin spiritul lor creator, cultură şi rafinament, Elena Ghica a fost una dintre cele mai remarcabile figuri feminine ale secolului al XIX-lea.

Dora d'Istria, pseudonimul literar pe care şi l-a a ales, a fost prinţesa Elena Ghica, prima feministă din istoria României. Pictoriţă, scriitoare, muzician talentat, Dora a fost, pe deasupra, şi prima femeie româncă alpinist.

Una dintre cele mai erudite şi interesante figuri feminine ale secolului trecut, de un rafinament intelectual nemaivăzut, a ales un pseudonim pentru că s-a temut ca nu cumva omagiile admiratorilor să se datoreze mai mult condiţiei sale de prinţesă şi familiei ei decât talentului şi operei create. Se spune despre prinţesa Dora d'Istria că a vrut tot şi a reuşit să exceleze în tot ce a făcut.

Cezar Bolliac a descris-o ca fiind “printre cele mai frumoase femei ale timpului, cu voce de înger deşteptător”. Nicolae Iorga  a recunoscut că e uimit câte cunoştinţe se adunaserã în mintea acestei excepţionale femei şi cu câtã uşurinţã le putea ea scoate în front ori de câte ori era o bãtãlie de dat”. În „Lettres de Dora d’Istria” - 1932, marele Iorga scria: „această femeie, de o rară orientare literară, cu o mare facilitate de scriitor, cu o curiozitate mereu trează şi cu un devotament neobosit pentru cauzele cele mai nobile, naţionale şi sociale, care a fost Hélène Ghica”.

Nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica

Elena Ghica, cea care avea să aleagă pseudonimul Dora D`Istria, în locul numelui real, s-a născut în Bucureşti pe 3 februarie 1828, fiind prima dintre copiii lui Mihalache Ghica, nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica. Mama ei a fost Catinca Ghica, prima femeie româncă ce a publicat o carte tradusă din limba franceză şi numită “Pentru educaţia copiilor”. Prinţesa Elena a crescut într-un mediu propice pentru  dezvoltarea intelectuală. S-a spus despre ea că a fost un copil minune. La numai  cinci ani învăţa deja greaca, latina, franceza, italiana, engleza şi germana. La 11 ani a scris prima nuvelă, iar la 14 ani traducea ”Iliada” lui Homer în limba germană. Pictoriţă cu talent înnăscut, Elena şi-a expus primele tablouri la vârsta de 16 ani. A studiat şi a ajuns să vorbească fluent, până la 10 ani, nu mai puţin de nouă limbi străine: italiană, engleză, germană, franceză, greacă, latină, română, rusă şi albaneză.

A fost nevoită să părăsească ţara la 14 ani şi să plece cu familia în străinătate. Perioada adolescenţei şi-a dedicat-o studiilor la Viena, Veneţia şi Berlin. S-a întors în ţară, la Iaşi, împreună cu familia la vârsta de 21 de ani, într-o scurtă vizită. L-a vrăjit cu frumuseţea ei pe ofiţerul rus Alexandr Kolţov Masalski, care a văzut-o la un bal. Elena Ghica s-a căsătorit în 1849, la Iaşi, şi a părăsit ţara cu soţul rus pentru a se stabili la Sankt Petersburg. Se spune că frumuseţea Elenei i-a uimit pe ruşi. Prinţesa care picta extraordinar a câştigat în Rusia un premiu la concursul de peisaje organizat de muzeul Ermitaj.

Izgonită din Rusia 

Ideile liberale ale eruditei prinţese nu i-au făcut însă viaţa bună în Rusia. ”Dora D`Istria urmă pe bărbatul său în Rusia unde a stat vreo 5-6  ani până când în timpul războiului din Crimea, opţiunile sale foarte liberale făcură pe miniştri să-i spună neted că altă ţară, nu imperiul lui Nicolae I s-ar potrivit mai bine cu obiceiurile şi pornirile spiritului ei”, scrie Gheorghe Ionescu Gion în ”Portrete istorice”, în capitolul alocat prinţesei Ghica.

Intervenţiile prinţesei în viaţa politică, comentariile liberale şi nonconformismul acesteia i-au atras duşmani. Se spune că la Sankt Petersburg, prinţesei românce i s-ar fi spus „politica, dacã se poate, sã nu vã mai intereseze”. A preferat să plece din ţara în care nu-şi putea exprima liber ideile. Nu a divorţat şi, oficial, a rămas principesa Kolţov-Masalski. Pentru lumea artistică, după separarea de soţ şi de Rusia, va fi Dora D`Istria.

S-au făcut multe presupuneri în legătură cu numele ales de prinţesă pentru cariera literară. Se spune că a ales Istria pentru că ar fi vrut să-şi sublinieze apartanenţa balcanică, familia sa având origini albaneze. S-a mai spus că ”Dora” ar veni de la cuvântul ”dor” şi poate acesta a fost modul în care prinţesa, care a trăit departe de ţară, a vrut să-şi exprime sentimentele constante de dor faţă de patria sa şi de neamul românesc pe care l-a promovat pe meleaguri străine.

Prima alpinistă româncă

Dincolo de activitatea artistică, Dora D`Istria a avut o viaţă aventuroasă, fiind o femeie activă, curajoasă, atrasă de nou şi cunoaştere. În 1856 a plecat în Elveţia şi a escaladat  vârful Moench (4.105m). A înfipt în vârf steagul României devenind astfel prima alpinistă româncă şi una dintre primele femei alpiniste din lume. A descris performanţa în „La Suisse allemande et l’ascension de Moench“, publicată la Paris şi Geneva, în 1856, lucrare ce vine după „La vie monastique dans l’église orientale“, publicată, cu un an înainte, în aceleaşi locaţii. Opera sa a fost variată, ea cuprinzând teme de istorie, politică socială, economie politică, religie, feminism, poezie populară sau pagini de istorie, etnografie, etnologie şi folclorul popoarelor din Balcani, publicate în limbile franceză, italiană, greacă, rusă, germană şi engleză A vizitat Italia şi a urcat pe Vezuviu. Fire activă, pe lângă alpinism a practicat tirul şi călăria.  

A luptat pentru emanciparea femeii

Scrisul a fost domeniul care a consacrat-o pe prinţesa româncă în străinătate. A abordat domenii vaste, scriind cărţi despre folclor, despre situaţia femeilor din Orient, istorie, artă. A scris articole şi studii despre literaturã, geografie, istorie, artă la publicaţii de renume din străinătate. S-a spus despre Dora d'Istria că a fost şi un jurnalist strălucit. A fost o luptătoare pentru drepturile femeilor. 

Pentru că a militat pe alte meleaguri, activitatea de feministă a prinţesei este mai puţin cunoscută în România, deşi a fost prima femeie  din ţară  care a luptat pentru emanciparea femeii.Cea mai cunoscută lucrare a sa a apărut în 1869 şi s-a numit “Despre femei de o femeie”. Cartea prezintă statutul femeii, situaţia materială şi socială a femeilor şi militează pentru obţinerea drepturilor egale cu bărbaţii.

Feministă convinsă, Dora a susţinut că femeile sunt egale bărbaţilor, între-o epocă în care astfel de idei păreau extravagante. A pledat chiar pentru superioritatea femeilor în anumite domenii. Tot pentru drepturile femeilor a militat şi în “Les femmes en Orient”, carte apărută în 1859. A publicat, de-alungul carierei sale de scriitoare, în şase limbi: franceza, italiana, greaca, rusa, germana şi engleza. Scrise departe de ţară, lucrările sale nu au fost traduse în română.

Şi-a lăsat averea Primăriei Bucureşti

Se spune că, deşi nu şi-a trăit viaţa în ţară şi nu a creat pe meleaguri româneşti, prinţesa nu a gândit niciodată că nu ar aparţine ţării natale. Cea mai mare parte a vieţii sale a trăit-o în Italia, la Florenţa. 

Cea mai erudită prinţesă pe care a avut-o România a murit pe 17 noiembrie 1888, în  casa din Florenţa, numită Villa D`Istria, din cauza unei hernii netratate.

”Prin testamentul olograf ce s-a găsit după moarte, Dora D`Istria, după mici legături lăsate fraţilor şi servitorilor săi, instituie moştenitoare a averii sale din România pe Primăria Bucureşti, însărcinează pe Primăria Florenţa a vinde Villa D`Istria în folosul institutului de surdo-muţi”, explică Ionescu Gion în ”Portrete Istorice”.

Şi-a lăsat averea Primãriei din Bucureşti cu menţiunea de a fi folosită pentru administrarea spitalului Pantelimon, unitate care a fost ctitoria familiei Ghica. La dorinţa sa a fost incinerată, iar cenuşa sa a fost depusã la Cimitirul “Trespiana” din Florenţa. A lăsat în urmă o moştenire spirituală importantă care, din păcate, semenilor din ţara sa le-a fost mai puţin cunoscută.