Povestea primei femei din lume cu doctorat în Drept. De ce n-a pledat niciodată la bară strălucita Sarmiza Bilcescu, prietena Reginei Maria

Povestea primei femei din lume cu doctorat în Drept. De ce n-a pledat niciodată la bară strălucita Sarmiza Bilcescu, prietena Reginei Maria

Sarmiza Bilcescu, o femeie care a schimbat lumea FOTO wikipedia.ro

Prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obţinut licenţa în drept la Universitatea din Paris şi prima femeie din lume cu un doctorat în drept, Sarmiza Bilcesci s-a născut la Bucureşti, în familia lui Dumitru Bilcescu (din Bilceşti-Muşcel), fost şef al Controlului Finanţelor în vremea domnitorului Barbu Ştirbey.

Ştiri pe aceeaşi temă

A obţinut licenţa în ştiinţe juridice în 1887. În 1890, în vremea când 71% dintre studentele din universităţile franceze proveneau din alte ţări, Sarmiza Bilcescu a fost prima femeie din Europa care a obţinut un doctorat în drept. Teza sa s-a intitulat „De la condition légale de la mere” („Condiţia juridică a mamei”).

În 1891, ca urmare a unei campanii derulate în favoarea sa de renumitul jurist român Constantin Dissescu, Sarmiza Bilcescu a fost admisă în Baroul Ilfov (care, la acea vreme, includea şi Bucureştiul şi era prezidat de renumitul avocat şi om politic Take Ionescu). S-a numărat printre fondatoarele Societăţii Domnişoarelor Române care îşi propunea să lupte pentru creşterea gradului de educaţie în rândul femeilor.

Până la vârsta de şapte ani, una dintre femeile care au schimbat lumea, a studiat acasă cu dascălul Păun, iar apoi a frecventat cursurile Colegiului „Sf.  Sava“ din Capitală.
 
Dreptul, la Sorbona
 
În 1884 a obţinut diploma de Bacalaureat, apoi, după ce şi-a dorit să acceadă la cursurile Facultăţii de Litere de la Paris,  beneficiind de susţinerea necondiţionată a părinţilor, se decide să se înscrie la cursurile Facultăţii de Drept de la Sorbona.

Acest fapt era unul cel puţin inedit în epocă, ea fiind prima fată care participa la cursurile cu profil juridic, spre admiraţia colegilor ei băieţi, însă un lucru care nu a fost văzut cu ochi buni de către profesorii de la Sorbona. Ba chiar, la unul dintre primele cursuri, Sarmiza a fost pur şi simplu dată afară de profesorul Paul Sonday, care a zbierat: „Fără femei!… Ştiinţa se face între bărbaţi!“. Apoi, după câteva luni de cursuri, portarul facultăţii i-a interzis accesul în facultate. În pofida acestor obstacole, românca nu a cedat nicio clipă.
 
Susţinută puternic şi de mama ei, care i-a stat alături în toţi cei cinci ani de facultate şi-a luat toate examenele cu brio, obţinând, în 1887, licenţa în ştiinţe juridice, iar la 12 iunie 1890 a intrat în istorie, devenind prima femeie din lume care, după ce şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Drept, a obţinut titlul academic de doctor în Drept al Universităţii din Sorbona, cu teza „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez“, un document care a promovat ideea egalităţii femeii cu bărbatul în căsnicie şi în privinţa drepturilor asupra copilului.

Aprecierile finale ale profesorilor săi sunt elocvente: „Neobosită, demnă de toată lauda şi cu un comportament ireproşabil“.
 
„Inteligenta unei femei este frumuseţea sa” 
 
A revenit apoi în România, solicitând înscrierea în Baroul Ilfov, care la acea vreme cuprindea şi Bucureştiul – şi, implicit dreptul de a profesa. Era prima cerere de accedere în organizaţia avocaţilor venită din partea unei femei, şi, deşi iniţial conducătorii profesiei nu a ştiut cum să o interpreteze – în contextul în care la acea vreme dictonul de bază era „inteligenta unei femei este frumuseţea sa” -, în cele din urmă au hotărât: „Nu este cu putinţă de a împiedica petiţionara de a fi înscrisă ca avocat“, o decizie care a făcut înconjurul lumii şi a stârnit admiraţie. Trebuie menţionat că sprijinul cel mai mare a fost acordat de faimosul avocat si om politic Take Ionescu, acceptarea ei în barou fiind posibilă şi prin ajutorul oferit de onorabilul jurist Constantin Dissescu.

Surprinzător, poate, deşi avea în faţă o carieră plină de o potenţială strălucire, Sarmiza Bilcescu a ales să nu pledeze niciodată la bară. Fiindcă mentalităţile erau greu de schimbat, ea era mai mereu ocolită de clienţi, astfel că ea înţelege imediat că nu va putea profesa.
 
Unitatea culturală a românilor
 
A urmat, în schimb, o carieră dedicată vieţii de familie, luptei pentru drepturile femeilor şi mai ales actelor de caritate.La 18 martie 1894 înfiinţează Societatea Domnişoarelor Române, având drept scop unitatea culturală a românilor, apoi face parte din juriul general al Expoziţiei Cooperatorilor din ţară, expoziţie patronată de Alteţele Regale.
 
În anul 1897, se căsătoreşte cu inginerul Constantin Alimănişteanu, considerat „cel mai distins inginer de mine” iar, mai apoi, avea să devină prietena reginei Maria, căreia i-a predat lecţii de limba română şi alături de care a susţinut concerte de pian. În anul 1898, Sarmiza Bilcescu – Alimănişteanu devine mama unui băieţel, pe nume Dumitru, pe care l-a adorat şi în jurul căruia s-a construit întreaga sa viaţă, o dragoste învăţată de la mama sa, care la rândul ei şi-a sprijinit fiica cu o dragoste nemărginită. Interesant este faptul că, în anul 1901, s-a înregistrat a doua cerere de admitere într-un barou din România din partea unei femei, tot în Baroul Ilfov, însă solicitarea Elenei Popovici, a fost respinsă !
 
A înfiinţat ateliere de cusătorie
 
Sarmiza Bilcescu a militat pentru înfiinţarea de centre pentru lucrul costumelor naţionale, „ateliere de cusătorie”, mai cu seamă în mediul rural, dovedind un patriotism ieşit din comun. Elocvent în acest sens este faptul că ea trimitea costume naţionale unor doamne importante din afara graniţelor ţării sau tablouri ce conţineau imagini din ţară, toate acestea ajutând la crearea unei bune imagini a României. Sarmiza Bilcescu avea însă să fie susţinută în acţiunile sale şi de soţul ei, la rându-i un mare patriot, care din nefericire, se stinge din viaţă în anul 1911.

În anul 1913 a creat Consiliul Superior al Industriei casnice, un organism menit să pună în valoare importanţa şi frumuseţea îndeletnicirilor şi tradiţiilor din mediul rural. Sarmiza Bilcescu îşi petrecea câteva luni pe an la Căscioarele de Călăraşi – fiind extrem de apreciată pentru sprijinul acordat pentru viaţa de zi cu zi a ţăranilor -, dar, în egală măsură, se implica şi în multe proecte din Muscel, loc în care era la fel de iubită pentru contribuţia la viaţa comunităţii.
 
Cămine şi cantine petnru studenţi
 
Ea a fost însă de un real sprijin şi pentru studenţi, împlicându-se în înfiinţarea de cămine şi cantine pentru aceştia, mai ales pentru studenţii de la Drept, însă a avut o contribuţie importantă şi în proiecte de sprijin al educaţiei pentru copii, în general. A fost Preşedinta Federaţiei Femeilor Universitare, a intrat chiar şi în politică candidând, în anii ’30, pe listele Partidului Naţional Liberal, a fost membră în comitetele de patronare ale mai multor baluri cu scopuri de binefacere. Pentru sprijinul acordat celor din jur şi pentru nenumăratele acte de caritate, a fost supranumită „mama celor necăjiţi şi lipsiţi, sprijinul studenţimii“.

În anul 1935, a ieşit din viaţa publică şi s-a retras la Româneşti-Muscel, unde a trecut la cele veşnice la 26 august 1935. Sarmiza Bilcescu a fost înmormântată în costum popular naţional şi a lăsat prin testament suma de 25 de milioane de lei, pentru construirea clădirii Palatului Industriei Casnice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: