Povestea piteşteanului care a incendiat Biblia în faţa Papei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cotidianul „Adevărul“, ediţia de Muntenia
Cotidianul „Adevărul“, ediţia de Muntenia

Românul care a incendiat o biblie în Piaţa San Pietro din Roma, în timpul unei slujbe de canonizare oficiată duminică de Papa Benedict al XVI-lea este nimeni altul decât piteşteanul Stelian Jugărean.

Bărbatul a escaladat Basilica San Pietro din Roma printr-o zonă interzisă şi a aprins Biblia sub privirile Papei, credincioşii care asistau la slujba de canonizare a trei noi sfinţi rămânând înmărmutiţi de întreaga scenă. Un preot a încercat să îl oprească pe Jugărean, dar nu a reușit. În cele din urmă acesta a fost reţinut de poliţişti. Jugărean se afla la Roma pentru a protesta împotriva terorismului.

Protestatar înrăit

Piteşteanul a devenit cunoscut după ce în 2009 a făcut greva foamei în faţa Curţii de Apel Piteşti, protestând împotriva arestării omului de afaceri Cornel Penescu în dosarul “Mită în fotbal”, iar apoi a făcut greva foamei şi la Palatul Cotroceni. Nemulţumit că nu este băgat în seamă de autorităţi, Jugărean s-a urcat atunci pe Casa Presei Libere, ameninţând că se aruncă dacă Penescu nu va fi eliberat. Piteşteanul a mai protestat pentru combaterea terorismului la mai multe instituţii europene.

Citiţi mai multe amănunte în cotidianul „Adevărul“, ediţia de Muntenia


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite