Povestea Floricăi Bagdasar, prima femeie ministru din România. Cum au umilit-o comuniştii pe doctoriţa şcolită la Harvard

Printre primele reprezentări ale femeilor în Guvernul României se numără cea a Floricăi Bagdasar, neurochirurg, soţia renumitului Dimitrie Bagdasar, care în 1946 a devenit prima femeie ministru din România.

Născută pe 24 ianuarie 1901, Florica Bagdasar şi-a dedicat întreaga viaţă asistenţei neuropsihiatrice şi educaţionale a copiilor.  După ce a terminat studiile despre sănătate publică, din cadrul Universităţii Harvard, Florica Bagdasar şi soţul acesteia, Dimitrie Bagdasar, au deschis prima clinică de neurochirurgie din România, unde au avut loc primele intervenţii pe creier în condiţii improvizate. Florica Bagdasar a făcut parte din delegaţia trimisă la Consferinţa de Pace de la Paris, în august-septembrie 1946, fiind sigura femeia din cei 73 de membri.

După moartea soţului său, ministru al Sănătăţii din Guvernul Petru Groza, Florica Bagdasar a fost numită succesoarea acestuia. Astfel a devenit prima femeie ministru din România, ocupând funcţia între 1 decembrie 1946 şi 28 august 1948. 

În timpul mandatului său, ţara se confrunta cu foametea şi sărăcia, Moldova luptându-se cu epidemia de tifos exantematic, iar Dobrogea cu epidemia de malarie. După terminarea mandatului de ministru, a fost asaltată de intimidări şi ameninţări, a pierdut funcţia de director al Centrului de Igienă Mintală din Bucureşti, dar şi toată averea. 

Fiica inginerului constructor Sterie Ciumetti, membru al clasei de mijloc a comunităţii de aromâni, Florica s-a născut în anul 1901 şi a urmat şcoala primară în Bitolia, după care a plecat la Iaşi şi Roman. În 1925 a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, an în care începe să lucreze ca medic intern şi extern la „Aşezămintele Brâncoveneşti”. În 1927 se căsătoreşte cu Dumitru Bagdasar cu care va pleca în America pentru specializare.

Lucrează în clinica de neurochirurgie din Boston, iar la reîntoarcerea în ţară intră ca medic secundar la Jimbolia şi Cernăuţi. Din 1934 este colaboratoarea apropiată al soţului ei mai întâi la Spitalul de Urgenţă, apoi, după 1935, la Spitalul Central din Bucureşti. În 1940 a organizat consultaţii ambulatorii şi un pavilion de „cronici” cu 30 de paturi la spitalul din Jimbolia.

Consultaţiile se adresau copiilor cu boli grave: encefalopatii cu tetraplegii, craniostenoze şi/sau crize de epilepsie, sechele de meningoencefalite TBC, oligofrenii avansate, lues cerebral congenital etc.

După 23 august 1944, a devenit membră a PCR, activând între 1944 - 1948 în diferite organizaţii de masă „Apărarea Patriotică”, „Uniunea Patrioţilor”, „Uniunea Femeilor Antifasciste din România”, „Uniunea Femeilor Democrate din România”. A făcut parte din delegaţia trimisă la Conferinţa de Pace de la Paris, în august – septembrie 1946, fiind singura femeie dintre cei 73 de membri. În urma decesului soţului ei, în 1946, i s-a încredinţat conducerea Ministerului Sănătăţii, funcţie pe care o deţine până în august 1948, fiind astfel prima femeie ministru din România.

În acelaşi timp, coordona activitatea serviciului de consultaţii la Centrul de Igienă Mintală din Bucureşti şi era conferenţiar la catedra de Psihologia Copilului Normal şi Patologic din Institutul Medico-Farmaceutic. Deputat de Tulcea în Marea Adunare Naţională (1946 - 1951), perioadă în care organizează în judeţ campania pilot contra malariei şi o acţiune de asistenţă pentru copii, regiunea fiind crunt lovită de secetă şi foamete. Din 1953 Florica Bagdasar este îndepărtată de la conducerea Centrului de Igienă Mintală şi din alte funcţii în legătură cu activitatea sa pedagogică prezentată părtinitor într-un articol de fond publicat în „Scânteia”, intitulat Pentru lichidarea deformărilor antiştiinţifice în domeniul pedagogiei, articol ce va fi „prelucrat”, în adunări speciale, la toate şcolile importante şi la spitalele din ţară.

Din octombrie 1957 i se dă funcţia de vicepreşedinte al Crucii Roşii din România, pe care a deţinut-o câţiva ani. Ultimii ani au fost trăiţi, din punct de vedere politic, într-o zona de clar-obscur, tolerată, dar deloc agreată. A fost decorată cu Ordinul Steaua Republicii Populare Române. A murit la Spitalul Elias şi a fost, după dorinţa ei, incinerată. „Eradicarea malariei, (…) o datorăm înaltului spirit de înţelegere şi organizare al doctoriţei Florica Bagdasar” (acad. Mihai Ciucă).