Povestea doctoriţei misionare din România care salvează copiii malnutriţi din Burundi
0Medicul Bianca Voinescu (37 de ani), specialist în boli infecţioase la Spitalul „Victor Babeş“, a participat la trei misiuni de voluntariat într-una dintre cele mai sărace ţări ale lumii, Burundi, unde a pus umărul la salvarea copiilor malnutriţi.
Bianca Voinescu, în vârstă de 37 de ani, s-a născut la Bran, judeţul Braşov, dar s-a stabilit în Bucureşti unde este medic specialist în boli infecţioase la Spitalul „Victor Babeş“. Bianca a visat dintotdeauna să fie în slujba oamenilor. Tânăra, absolventă a Facultătii de Medicină din Braşov, cu rezidenţiatul obţinut la Cluj, a ajuns pentru prima dată în Burundi în 2012, unde a rămas timp de 8 luni, prin intermediul unei organizaţii nonguvernamentale din Bratislava, Slovacia, iar de atunci a mai mers de două ori în Africa: în 2015, când a stat 8 luni, şi în 2017, când şederea a fost de 6 luni.
Primele tratamente: Deparazitare şi vitaminizare
„Fiecare misiune în Burundi a fost o supriză pentru mine. Pornind de la societatea diferită, cultură, mentalitate, stare de sănătate, condiţii de locuit. Am avut dintotdeauna această dorinţă de a descoperi şi nu mi-am dorit decât să fac lucruri frumoase pentru oameni“, povesteşte medicul, care spune că plecarea în Africa a determinat-o, aşa cum era firesc, să ia în calcul toate riscurile şi să se protejeze cât a putut.
Dorinţa de a ajuta, de a oferi îngrijire celor sărmani a însoţit-o pe tânăra doctoriţă în tot ceea ce face. În Burundi a văzut o comunitate plină de lipsuri, oameni bolnavi, copii orfani. Micuţi care nu văzuseră în viaţa lor o jucărie de pluş, creioane colorate, o minge sau cărţi de poveşti. A plecat din România cu gândul de a-i ajuta pe sărăci, dar şi cu bagajul burduşit de jucării şi bomboane pentru copii.
Realitatea cumplită de la faţa locului, în special, copiii trişti, bolnavi, care trăiau în familii sărace care nu aveau ce mânca nu a descurajat-o. „I-am îndrăgit pe copii, ne-am jucat împreună, am colorat, am desenat şi cel mai important i-am învăţat pe localnici să combine corect nutrienţii. Pentru că mulţi dintre ei nu ştiu acest lucru. Mulţi dintre ei refuză din start mâncarea. Refuzul de a mânca este o problemă medicală, inapetenţa, lipsa poftei de mâncare este o manifestare a bolii numite malnutriţie“, spune medicul.
În prima fază, copiii luaţi spre îngrijire sunt derapazitaţi, pentru că toţi au paraziţi instestinali, şi primesc vitamine. Au inapetenţă la început din cauza malnutriţiei, dar treptat, cu îngrijire şi alimentaţie adecvată, după o schemă nutriţională, sunt puşi pe picioare. Mai întâi, sunt hrăniţi cu lapte sau alimente preferate de ei, fructe, porridge (n.r. - terci dintr-o făină de cereale), iar încet-încet, pe măsură în care le revine pofta de mâcare, alimentaţia este tot mai diversificată.
Sigur că majoritatea trec prin toate fazele, au reacţii adverse, cum ar fi diaree timp de 2-3 săptămâni până când tubul digestiv se (re)obişnuieşte cu alimentaţia. Malnutriţia presupune lipsa nutrienţilor, proteinelor, vitaminelor şi a caloriilor. Bianca Voinescu ne spune că tocmai acest lucru a încercat să repare în perioada în care a fost voluntar în Burundi : să stabilească echilibrul între elementele nutriţionale, printr-o alimentaţie corespunzătoare.
A patra generaţie în centrul de îngrijiri
Medicul Bianca Voinescu ne explică că pentru a putea fi îngrijiţi corespunzător a luat copiii cu malnutriţie din familiile lor, ajutată de un localnic, asistent medical, şi i-a cazat într-un adăpost pe care l-a construit cu bani din donaţii, alături de alţi voluntari. Clădirea, cu o capacitate de 20 de locuri, are 7 camere, bucătărie, sală de mese şi living, unde copii desfăşoară activităţi de relaxare. „Ştiu sigur că ei sunt îngrijiţi cum trebuie, chiar dacă eu nu sunt acolo. Pot să coordonez activitatea din România, iar colaboratorul meu din Burundi, persoană cu pregătire medicală, se ocupă de tot ce este necesar. Copiii beneficiază de cele mai bune condiţii şi au o hrană adecvată“, spune Bianca Voinescu.
Timp de un an, câte 10-15 copii, sunt ţinuţi în centrul de îngrijiri. Acest proiect se află deja la a patra generaţie de pacienţi. Cei mari pot merge în continuare şi la şcoală, iar asistentul medical din Burundi are grijă să nu le lipsească nimic: lapte, carne, ouă, fasole, soia, orez, roşii, varză, porumb.
După ce sunt puşi pe picioare, copiii revin în familii, iar Asociaţia Smile Burundi are grijă ca şi aici să aibă o alimentaţie corespunzătoare. Ei sunt ajutaţi să aibă ce pune pe masă prin donaţii făcute din toate colţurile lumii. „După această perioadă, copiii sunt vizitaţi periodic şi monitorizaţi permanent pentru că pot face recăderi, sunt sensibili. Dacă alimentaţia nu este corespunzătoare, copiii pot dezvolta din nou malnutriţie“, explică Bianca Voinescu.
Sfaturi pentru voluntarii care merg în Africa
Prin natura profesiei, tânără doctoriţă şi-a luat toate măsurile de precauţie, înainte de a ajunge în cele trei misiuni din Burundi: s-a vaccinat şi pentru a evita înţepăturile de insecte, ca să nu se îmbolnăvească de malarie, a folosit spray-uri repelente şi plase pentru ţânţari.
În prima misiune, desfăşurată în anii 2012-2013, în spitalul în care a locuit alături de alţi voluntari exista doar apă rece curentă, iar baia se făcea cu apă caldă încălzită la aragaz, în lighean. Departe de familie, pentru că în zonă nu era semnal la telefon, doctoriţa reuşea o dată pe lună să sune acasă, la părinţi, la Bran, atunci când mergea în altă localitate. A încercat să ţină cont de alimentaţie pentru a nu se îmbolnăvi. S-a ferit să mănânce de pe stradă, de la vânzători ambulanţi şi a consumat doar mâncare pregatită termic, pentru ca potenţialii germeni să fie distruşi. La spitalul unde a activat, îngrijea alături de alţi voluntari aproximativ 100 de bolnavi, adulţi şi copii. A făcut medicină generală, deoarece patologia era variată: diaree, infecţii respiratorii, probleme cardiace.
"Mulţi dintre ei refuză din start mâncarea. Refuzul de a mânca este o problemă medicală, inapetenţa, lipsa poftei de mâncare este o manifestare a bolii numite malnutriţie. Cea mai mare satisfacţie a fost în momentul în care am legat prietenii cu copiii, pentru că sunt foarte reticenţi. În general, toţi se tem de omul alb. Le-am câştigat încrederea vorbind şi apropiindu-mă de ei, jucându-ne, interacţionând". Bianca Voinescu, medic
„Noi, europenii, suntem pentru ei bau-bau“
Deşi a trăit episoade de teamă şi frică în diferite condiţii, cu ambiţie şi perseverenţă, Bianca Voinescu a reuşit să-şi împlinească obiectivul: acela de a ajuta copiii sărăci.
„ Cea mai mare satisfacţie a fost în momentul în care am legat prietenii cu copiii, pentru că sunt foarte reticenţi. În general, toţi se tem de omul alb. Noi, europenii suntem pentru ei bau-bau. Este povestea colonizatorului, omul alb care i-a supus la chinuri şi de aici mentalitatea colectivă că le vrem rău. Într-un fel, e de înţeles că au reţineri. Unii copii au avut nevoie şi de câte o lună pentru a se acomoda. Le-am câştigat încrederea vorbind şi apropiindu-mă de ei, jucându-ne, intereacţionând, iar din acel moment totul a decurs firesc. Sunt foarte curioşi, vor să te mângâie, să-ţi atingă părul, e ceva inedit pentru ei omul alb. Am colaborat bine cu asistentul medical, persoana care are grijă de proiect pe plan local, faptul că şi localnicii s-au implicat, a fost o altă reuşită a misiunii mele”, spune medicul.
Despre experienţa în Burundi, Bianca voinescu spune că ajutat-o să descopere o lume nouă, o civilizaţie diferită, nu superioară sau inferioară, dar diferită. „Am învăţat de la localnici să privesc moartea ca pe un partener de drum, nu ca pe un duşman. Însă cel mai greu lucru pe care l-am întâmpinat acolo a fost neacceptarea europeanului (omul alb) ca făcând parte dintre ei. Cu siguranţă am învăţat şi faptul că ei, africanii, râd mai mult decât noi“ , spune medicul.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
