Povestea divei teatrului românesc. Viaţa de film a Luciei Sturdza Bulandra şi întâmplarea stupidă care i-a adus moartea

Povestea divei teatrului românesc. Viaţa de film a Luciei Sturdza Bulandra şi întâmplarea stupidă care i-a adus moartea

Lucia Sturdza Bulandra, emblema teatrului românesc FOTO wikipedia

Descendenta unei familii princiare de renume, marea doamnă a teatrului românesc, Lucia Sturdza Bulandra, a ajuns actriţă din întâmplare, iar bunica sa i-a interzis să poarte pe scenă numele marii familii din care făcea parte. După o viaţă dedicată artei, îndrăgita artistă a avut parte de un sfârşit stupid: a murit după ce a căzut pe scări.

 
Lucia Sturdza s-a născut la 25 august 1873, la Iaşi, fiind descendentă pe linia domnitorului Mihail Vodă.
Încă din primii ani de viaţă a dovedit că era o fire independentă, care dorea să-şi asigure singură existenţa, ceea ce i-a creat destul de repede conflicte cu familia.
 
A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, fiind hotărâtă să îmbrăţişeze o carieră în învăţământ. În perioada în care a urmat cursurile facultăţii, a predat, ca profesoară suplinitoare, la o şcoală primară pentru băieţi. „Aveam neapărată nevoie de un salariu pentru a-mi plăti taxele universitare şi cărţile studenţeşti“, scria ea în volumul ei de memorii „Amintiri, amintiri“, publicat la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, în anul 1960. Îşi dorea să devină profesoară şi nu încăpea vreo îndoială privind viitorul ei. În anul 1898, pentru că nu găsea un post în învăţământ, a mers la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care a angajat-o. Despre acest moment,  artista mărturisea, peste ani, în volumul „Amintiri… Amintiri…”: „Şi iată-mă în teatru căzută ca din cer. După viaţa monotonă, îngustă şi apăsătoare în sânul familiei şi după mediul studios universitar, mă aflam deodată în vâltoarea unei lumi cu un specific nebănuit de mine. Şi totuşi m-am avântat cu multă îndrăzneală în noua mea carieră”.
 
A debutat la 1 octombrie 1898
 
Negăsind un post în învăţământ, s-a prezentat, în 1898, la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care, după o singură probă, a angajat-o. În seara debutului, a primit o telegramă de la bunica ei, prin care îi interzicea să poarte pe scenă numele marii familii din care făcea parte: "Je te défends de porter le nom de ton père sur la scène" ("Îţi interzic să porţi pe scenă numele tatălui tău"). Lucia Sturdza-Bulandra n-a ascultat porunca, se arată în Enciclopedia României, care citează Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.
 
Debutul, în piesa într-un act Primul Bal, a dramaturgului francez atunci în vogă, Édouard Pailleron, la 1 octombrie 1898, i-a arătat nevoia stringentă de o pregătire adecvată. La Conservatorul Aristizzei Romanescu a studiat, după cum afirma chiar ea, tot ceea ce avea legătură cu arta dramatică şi a urmărit jocul marilor actori români şi străini. De la actorii ruşi a învăţat ce înseamnă dăruirea şi identificarea, iar de la italianul Ermette Novelli „a înţeles marele rost al jocului actorului”.
 
Autoritară, severă, muncitoare
 
Pe 18 septembrie 1911 a avut loc premiera filmului Amor Fatal, unde a jucat alături de Tony Bulandra cu care, după câteva luni, s-a căsătorit. În 1914, a înfiinţat, împreună cu soţul ei Teatrul Regina Maria. Acesta, schimbându-şi mereu componenţii la conducere, în cele din urmă se va stabiliza sub sigla Companiei Bulandra - Maximilian - Storin, cu sediul în Piaţa Senatului. În cadrul acestei asociaţii, Lucia Sturdza-Bulandra - deşi singura femeie - avea cuvântul cel mai greu; autoritară, severă şi exigentă, cu o putere de muncă uimitoare. Au întocmit un repertoriu valoros, au atras regizori şi actori de prestigiu, în frunte cu Maria Ventura de la Comedia Franceză din Paris.

Ca actriţă, juca seară de seară, regiza spectacole, făcea turnee, citea, studia piese, discuta cu autori, propunea colaboratori şi în egală măsură hotăra angajările tinerilor după criterii strict personale. În paralel a fost şi profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, unde timp de 30 de ani a format generaţii întregi de actori, printre care se numără Nicolae Bălţăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Aura Buzescu, Mihai Popescu, Fory Etterle, Niki Atanasiu, Al. Giugaru, Nineta Gusti ş.a.
 
Revenirea la viaţă 
 
După război, când a traversat o perioadă grea - destrămarea companiei (1941), moartea soţului (1943) -, este numită în 1947 la conducerea Teatrului Municipal. Invitaţia venită din partea regimului comunist de a înfiinţa acest teatru a însemnat pentru ea o renaştere, o revenire la viaţă. Rolurile sale de referinţă au fost „Maria Stuart”, „dna Warren”, „Mamouret”, „dna Alving”, „Vassa Jeleznova”, „Regina Margot”, „Anna Karenina”, „Sapho”, „Maman Colibri”, „Nebuna din Chaillot”, „Doamna Clara” etc.
 
A scris „Actorul şi arta dramatică“, „Amintiri“ şi a tradus numeroase piese din limbile franceză, italiană, germană şi engleză. Primeşte mai multe distincţii, cum ar fi Bene Merenti, clasa I, Meritul Cultural, clasa I şi clasa II, Vulturul alb (iugoslav), Ordinul Muncii, clasa I, Steaua Republicii, titlul de Artist al Poporului. Pe 19 septembrie 1961, la vârsta de 88 de ani, după o banală căzătură pe scări, Lucia Sturdza Bulandra a murit, după câteva zile de agonie.
 
Marele regizor Sică Alexandrescu o descria pe artistă, în memoriile sale, astfel: „(…) o boieroaică a teatrului românesc. Impresionase încă din tinereţe prin frumuseţe, inteligenţă şi printr-o prestanţă unică pe scenă, pe care şi-a păstrat-o până la urmă. Ţinuta ei impozantă, atât în teatru cât şi în viaţă, îţi evoca imaginea princiară a unei femei elegante care apare în mijlocul invitaţilor coborând scara de onoare a unui palat. Energică directoare de teatru, a ştiut să impună disciplina în teatru actorilor, ţinuta pe scenă, respectul pentru nobleţea artei şi prestigiul instituţiei”.
 
Lucia Sturdza Bulandra, gânduri despre teatru
 
„În teatru trebuie să urci treaptă cu treaptă, să faci practică îndelungată pentru a-ţi însuşi calităţile pe care nu le ai sau pentru a le dezvolta pe cele înnăscute.”
 
„Ca să domnească, actorul trebuie să abdice. În perfecta-i personalitate rezidă marea artă a actorului. Este o dedublare, în care actorul se supraveghează pe sine în îndeplinirea construirii unui alt personaj, al aceluia visat de autor. Scopul va fi atins numai atunci când transformarea dă impresia de adevăr, de perfectă coeziune, de convingere aprofundată…”.
 
„Regizorul ideal ar trebui să fie un bun psiholog, un iscusit decorator, un om cu o vastă cultură universală şi să cunoască bine actoria, adică aplicarea pe viu a meşteşugului actoricesc.”
 
„Mimica este o artă specială, care colaborează în mod însemnat cu arta teatrală; la nevoie ea ne poate învăţa contracţiunile muşchiulare ale feţei, care exprimă durerea, ilaritatea prostească etc.
 
„Imaginea deşteptată în mintea spectatorului prin joc se precizează cu ajutorul rostirii; ea se naşte prin expresia vizuală, se clarifică prin expresia auditivă, devenind mai puternică.”
Citatele sunt extrase din volumul „Amintiri… amintiri”, scris de L.S.Bulandra (ESPLA, 1956)
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: