Povestea celui mai mare expresionist român. Gheorghe Vânătoru, pictorul cu expoziţii în America, uitat la Olteniţa, locul său de baştină

Catalogat de specialişti ca cel mai mare expresionist român, Gheorghe Vânătoru este un pictor ce îşi poate găsi locul în aproape toate licitaţiile. Născut în 1908 la Olteniţa şi dispărut în 1983, opera lui este remarcabilă îndeosebi la nivel cromatic, fiind adesea asociat cu stilistica profesorilor săi, Petraşcu, Şirato şi Tonitza.

De-a lungul carierei, lucrările sale vor ajunge şi pe simezele din  străinătate, fiind prezent în expoziţii organizate la Veneţia, Odesa, Tel Aviv. În anii 1965 şi 1966, galeriile “W.E. Oates” din Memphis, Tennesse, SUA, îi cumpără nu mai puţin de 25 de lucrări, fapt care îl propulasează la nivel mondial. Urmarea firească a fost prezenţa lui în marile expoziţii ale lumii. Astfel, în 1969 expune la Tel Aviv şi Beirut, iar  în 1972, la Tokio. Deşi a devenit celebru în lume, la Olteniţa nu există o casă memorial[ sau o stradă care să-i poarte numele.

“Un tablou se află în expunerea permanentă a Muzeului Naţional de Artă şi unul la Muzeul de Arta din Constanţa. În lucrarea Arta românească modernă şi contemporană apar câteva rânduri şi vreo două imagini despre Gheorghe Vânătoru”, spune criticil de artă Ana Amelia Dincă

“Formalismul de tip Cezanne şi diversitatea temelor abordate îl fac unul dintre cei mai tranzacţionaţi pictori. 160 de lucrări i-au fost adjudecate în licitaţii, iar cota sa a avut două creşteri majore: în 2005, când a urcat de la câteva sute de euro la peste 2.000, şi în 2011, după expoziţia dedicată la Palatul Şuţu, urmată de patru vânzări la peste 5.000 de euro”, scrie graficante.ro.

“Prezenţa sa în „Enciclopedia artiştilor români contemporani” semnată de Alexandru Cebuc, Vasile Florea şi Negoiţă Lăptoiu, evocă demersul unei biografii artistice aparte, care îi rezervă un loc binemeritat printre plasticienii de marcă ai celei de a doua jumătăţi a sec. XX. Opiniile critice ale lui Dan Grigorescu şi Vasile Florea, lista expoziţiilor personale care i-au încununat demersul creator, dar şi numele altor mari cunoscători în materie, precum Amelia Pavel, Petru Comarnescu, Marin Mihalache, C.R.Constantinescu, Argintescu-Amza, Radu Ionescu, etc demonstrează implicarea, dar şi succesul tacit al operelor sale în lumea atât de alambicată a picturii. Volumele “Pictura Românească” şi “Arta modernă şi contemporană” a aruncat o privire atentă asupra modalităţilor de lucru pe care le prefera plasticianul”, spune crititicul de artă, Ana Amelia Dincă.

“O clară speranţă a picturii româneşti”

Gheorghe Vânătoru, pe numele lui adevărat Gheorghe N. Gheorghe, s-a născut la Olteniţa pe 19 aprilie 1908. Cursurile primare şi gimnaziale le urmează în localitatea natală, aici absolvind şi primele trei clase de liceu, bacalaureatul obţinându-l la un liceu bucureştean, unde frecventase ultima clasă. Încă din timpul studiilor liceale s-a arătat  preocupat de domeniul cultural fiind animatorul unei asociaţiei culturale a elevilor, în paralel ocupându-se de redactarea revistei „Mai multă lumină”, dar colaborând şi cu versuri la revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi.î

Între 1929 şi 1934 pictorul se va forma pe băncile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-i profesori pe Nicolae Tonitza, Francisc Şirato sau Gheorghe Petraşcu, cel care îi va influenţa decisiv traseul ulterior. Apariţia lui Vânătoru în mediul artistic interbelic avea să fie remarcată chiar de la debutul pe simeze, fiind premiat de juriu încă de la prima participare la Salonul Oficial, în 1932, an în care tânărul Eugène Ionesco aprecia că Vânătoru “este un temperament real şi viguros, creator de atmosferă şi modern în culoare, o clară speranţă a picturii româneşti”.

În 1934 “descoperă” natura

În anul 1934, Vânătoru descoperă natura, dar mai ales pitorescul dobrogean. Într-o călătorie înlesnită de Sindicatul artiştilor, pictorul va ajunge pe malurile Mării Negre până în sud, la Balcic, unde pictează o suită de peisaje inedite şi totodată singulare în creaţia ulterioră. Toate operele pictate pe litoral avea să le expună în Bucureşti, alături de Valentin Hoeflich, la sala “Mozart”. A expus şi la Sala Dalles în 1938, iar în 1943 este premiat în cadrul Salonului oficial de pictură şi sculptură.  Lucrările sale vor ajunge şi pe simezele din  străinătate, fiind prezent în expoziţii organizate la Veneţia, Odesa, Tel Aviv.

În marile expoziţii ale lumii

Gheorghe Vânătoru îşi continuă activitatea şi după cel de al doilea război mondial, prima sa expoziţie personală din această perioadă având loc în decembrie  1957, la Sala “Nicolae Cristea” din Bucureşti. În martie 1964 Galeriile “Orizont” din Capitală îi găzduiesc încă o expoziţie personală, iar în anii 1965 şi 1966, galeriile “W.E. Oates” din Memphis, Tennesse, SUA, îi cumpără nu mai puţin de 25 de lucrări, fapt care îl propulasează la nivel mondial. Urmarea firească a fost prezenţa lui în marile expoziţii ale lumii. Astfel, în 1969 expune la Tel Aviv şi Beirut, iar  în 1972, la Tokio.

Şi în ţară galeriile de artă se bat pentru a-l avea pe Vânătoru pe simeze. În acest context, în anul 1973, i se organizează o mare expoziţie personală la Ateneul Român, iar peste doi ani, în anul 1975, una similară  la Căminul Artei din Bucureşti. Sala Dalles va găzdui o mare expoziţie retrospectivă, organizată în anul 1978, pentru ca în aceeaşi locaţie să fie organizată o a două expoziţie retrospectivă chiar în anul morţii artistului( Gheorghe Vânătoru a încetat din viaţă la Bucureşti pe 20 iulie 1983). După Revoluţie, lucrări ale lui Gheorghe Vânătoru vor fi prezente în multe expoziţii din capitală şi din ţară, iar la licitaţiile de specialitate tablourile artistului înregistrează cotaţii din ce în ce mai mari.