Poliţiştii au descins la peste 200 de adrese în ultima săptămână. 65 de persoane au fost reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a reţinut 65 de persoane în urma descinderilor FOTO Adevărul
Poliţia a reţinut 65 de persoane în urma descinderilor FOTO Adevărul

Peste 200 de percheziţii au fost efectuate de poliţişti, în ultima săptămână, în dosare care vizează, printre altele, fapte de contrabandă, trafic de droguri, furt, ameninţare şi şantaj, în urma acestora 37 de persoane fiind arestate preventiv, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

"În ultima săptămână, structurile Ministerului Afacerilor Interne au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, inclusiv în ceea ce priveşte criminalitatea organizată. Au fost desfăşurate 42 de acţiuni operative de amploare care au inclus aproape 200 de percheziţii în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări sub supravegherea procurorilor pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, trafic intern şi internaţional de droguri de mare risc, delapidare, tăinuire, furt, şantaj, ameninţare, braconaj sau nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor", a declarat Monica Dajbog, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, în urma acţiunilor, 37 de persoane au fost arestate preventiv, 65 reţinute, iar faţă de alte 60 s-a dispus măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. De asemenea, spune Dajbog, au fost dispuse măsuri asiguratorii în valoare de peste 15 milioane de lei.

Cu privire la sancţiunile contravenţionale aplicate în ultima săptămână, purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că au fost constatate peste 67.000 de contravenţii şi au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 26 de milioane de lei.

"De asemenea, au fost depistate peste 90 de persoane care erau date în urmărire naţională sau internaţională şi au fost prinşi în flagrant 940 de autori de infracţiuni", a mai spus Monica Dajbog.

Vă mai recomandăm şi:

Prostituată la 11 ani. Viaţa cruntă a fetelor fugite din centre de plasament: bătute, exploatate sexual şi aduse în pragul sinuciderii

O nouă înregistrare cu primarul care şi-a filmat fata în timp ce o umilea. „Dobitoaca dracului, retardată, îţi trag un picior în cap”

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite