Poliţiştii, alături de elevi la început de an şcolar. Oamenii legii vor intensifica raziile pentru prevenirea absenteismului

Poliţiştii, alături de elevi la început de an şcolar. Oamenii legii vor intensifica raziile pentru prevenirea absenteismului

Poliţiştii, alături de elevi FOTO IPJ Călăraşi

Pentru un început în siguranţă al noului an şcolar, poliţiştii călărăşenii au fost alături de elevi. Astăzi, 9 septembrie, oamenii legii au acţionat în sistem integrat pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

 
Structurile de poliţie rutieră şi ordine publică au acţionat în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţ şi au ca misiune siguranţa preşcolarilor, elevilor, cadrelor didactice şi a părinţilor.
 
Astfel, încă de la debutul anului şcolar, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. Zilnic, poliţiştii vor fi în zona şcolilor, la orele la care elevii vin şi pleacă de la cursuri, fiind supravegheate traseele lor de deplasare. Poliţiştii rutieri, aflaţi în serviciu pe arterele de circulaţie intens tranzitate şi din apropierea unităţilor de învăţământ, asigură fluenţa traficului.
 
În perioada următoare, structura de prevenire, poliţiştii rutieri şi cei de la ordine publică vor continua sesiunile de informare în unităţile de învăţământ şi vor intensifica acţiunile pentru prevenirea absenteismului şcolar.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: