Poliţişti de pe malul Borcei, la descinderile privind anihilarea unei grupări de traficanţi de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a descins la mai multe adrese FOTO Adevărul
Poliţia a descins la mai multe adrese FOTO Adevărul

Aproximativ 90 de suspecţi, bănuiţi de trafic cu droguri de mare risc vor fi conduşi la sediul DIICOT Ploieşti, în urma a 28 de percheziţii domiciliare la care au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Ploieşti, Piteşti, Călăraşi şi Ialomiţa.

Descinderile au avut loc în Bucureţti şi Ploieşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuare de operaţiuni cu substanţe ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără de a deţine autorizaţie. Anchetatorii spun că în acest caz există suspiciunea rezonabilă că membrii grupului  au comercializat  cannabis, provenit din municipiul Bucureşti şi surse externe, precum şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive provenite din alte judeţe ale ţării.

În urma percheziţiilor, de la locuinţele celor în cauză au fost ridicate diverse cantităţi de materie vegetală, un pistol supus autorizării, cu muniţie neletală, deţinut în mod ilegal,  cântare, dispozitive destinate mărunţirii plantei de cannabis (grindere), telefoane mobile şi diferite sume de bani. La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti  vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 90 de persoane.

 “Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, spun anchetatorii.

Vă recomandăm şi:

Trei tineri, reţinuţi pentru trafic de droguri. Poliţia a confiscat 700 de grame de substanţe vegetale de la suspecţi

Un bărbat care vindea droguri în Călăraşi a fost arestat

Pericol. 24 de călărăşeni, condamnaţi pentru trafic de droguri, în ultimul an

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite