Poliţia Transporturi: 45 dosare penale, întocmite după o razie în 386 de gări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 45 de dosare penale au fost întocmite, în ultima săptămână, de poliţişti în urma acţiunilor derulate pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare, a anunţat, sâmbătă,  IGPR.

Conform oamenilor legii, în perioada 4 - 11 ianuarie 2019, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi - IGPR, poliţiştii de la transporturi au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare.

Poliţiştii au efectuat controale în 386 de staţii de cale ferată şi au patrulat în 364 de trenuri de călători. De asemenea, au acţionat pentru combaterea pescuitului şi comerţului ilegal, migraţiei ilegale şi contrabandei.

Cinci urmăriţi au fost prinşi

Pe parcursul acţiunilor, au fost depistate cinci persoane date în urmărire naţională sau internaţională, doi minori lipsiţi de supraveghere şi şase persoane care aveau nevoie de internare în centre de specialitate, precizează comunicatul citat.

"În total, au fost întocmite 45 de dosare penale, în principal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, falsuri şi uzuri de fals, pescuit ilegal şi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. De asemenea, au fost depistate în flagrant delict 11 persoane, iar o altă persoană bănuită de comiterea unei infracţiuni a fost identificată. Au fost reţinute pentru 24 de ore cinci persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni. Totodată, pentru faptele ilicite constatate în urma efectuării acţiunilor au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.635 de lei, şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 6.000 de lei", se arată în comunicatul IGPR.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite