Peste 3.500 de controale în domeniul sistemelor de securitate private. Poliţia a aplicat amenzi în valoare de 429.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale la firmele care oprează cu valori FOTO Adevărul
Controale la firmele care oprează cu valori FOTO Adevărul

Poliţiştii din Direcţia de Ordine Publică au continuat controalele în domeniul sistemelor de securitate private. În urma verificărilor demarate la începutul lunii aprilie, au fost aplicate 493 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 429.000 de lei.

În perioada 4-17 aprilie, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat, în toată ţara, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului, verificarea respectării prevederilor legale privind securitatea, paza şi protecţia bunurilor şi valorilor pe timpul transportului, păstrării ori depozitării acestora. În domeniul sistemelor de securitate private, în cadrul a 404 acţiuni, poliţiştii au verificat 3.507 de obiective.

În urma neregulilor şi abaterilor constatate, au fost constatate 5 infracţiuni, fiind cercetate 16 persoane în dosare penale. De asemenea, au fost aplicate 493 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 429.000 de lei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite