Peste 16 tone de alimente neconforme, retrase de pe piaţă de inspectorii ANSVSA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tone de alimente neconforme au fost confiscate FOTO Poliţia Română
Tone de alimente neconforme au fost confiscate FOTO Poliţia Română

Iinspectorii sanitar-veterinari au verificat 5.946 unităţi de industrie alimentară, pieţe agro-alimentare şi magazine şi au realizat, în ultima lună, 1.292 de controale în trafic, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratelor de Poliţie judeţene.

Neregulile identificate în timpul controalelor au fost amendate prin aplicarea a 361 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.491.746 de lei şi emiterea a 4 ordonanţe de suspendare şi o ordonanţă de interzicere a activităţii.

De asemenea, a fost confiscată o cantitate de 16.090 de kg de produse alimentare neconforme (carne şi produse din carne, peşte şi produse din pescuit, brânză şi produse lactate, produse de patiserie şi panificaţie). Toate produsele neconforme au fost dirijate către unităţi de neutralizare pentru a fi distruse.

Printre deficienţele identificate şi sancţionate se află: depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar; manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor.

ANSVSA continuă supravegherea operatorilor din industria alimentară în perioada următoare, prin acţiuni de inspecţie şi control şi prin asigurarea serviciului de permanenţă, de către personalul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

Reamintim cetăţenilor numărul de telefon al "Call Center"-ului A.N.S.V.S.A. - 0800 826 787 - care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentare, a anunţat ANSVSA.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite