Patriarhul Daniel: Crăciunul este sărbătoarea darurilor spirituale şi materiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe 25 decembrie, credincioţii sărbătoresc Naşterea Domnului FOTO Adevărul
Pe 25 decembrie, credincioţii sărbătoresc Naşterea Domnului FOTO Adevărul

Crăciunul este sărbătoarea darurilor spirituale şi materiale, a afirmat, miercuri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, la sărbătoarea Naşterii Domnului.

"Noi vedem că aceste daruri pe care le aduc Magii Pruncului Iisus au trezit în conştiinţa Bisericii datoria noastră de a-i oferi daruri lui Dumnezeu. Şi le oferim lui Dumnezeu, dar prin semenii noştri pe care-i ajutăm. De aceea, Crăciunul sau Naşterea Domnului este sărbătoarea darurilor spirituale şi materiale. Magii sau Craii sau Regii de la Răsărit i-au oferit daruri şi noi suntem chemaţi, cei care purtăm numele lui Hristos, adică suntem creştini, să-i oferim daruri", a spus Patriarhul, citat de Agerpres.

Înaltul ierarh a oficiat slujba Sfintei Liturghii împreună cu părintele Qais, Episcop de Erzurum, delegatul Patriarhiei Antiohiei în ţara noastră şi cu Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul.

"Şi Sfinţii Părinţi ne spun care sunt darurile permanente, cele mai plăcute pe care le doreşte şi de care se bucură Dumnezeu atunci când noi le oferim: aurul credinţei adevărate şi al faptelor bune, tămâia rugăciunii neîncetate - cu cât ne rugăm mai mult lui Dumnezeu, cu atât sufletul nostru se ridică spre ceruri ca tămâia. 'Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta', se spune în Psalmi. Şi smirna înseamnă viaţa creştină trăită în sfinţenie, prin răstignirea patimilor egoiste, prin înlocuirea gândurilor rele, a cuvintelor rele şi a faptelor rele cu gânduri curate, cu vorbe sau cuvinte frumoase şi cu fapte ale iubirii milostive. Deci smirna aceasta înseamnă omorârea păcatului şi învierea şi creşterea virtuţilor în viaţa noastră. Să transformăm energia din patimi în energie binefăcătoare a virtuţilor şi anume să renunţăm la comportamentul egoist ca să cultivăm iubirea smerită şi milostivă", a arătat Patriarhul.

El a îndemnat la oferirea darurilor milosteniei celor aflaţi în nevoie şi suferinţă. "De aceea, smirna faptelor bune s-a văzut în aceste zile mai ales prin ajutorarea bătrânilor, săracilor, vizitarea bolnavilor. Acestea sunt darurile duhovniceşti permanente pe care noi le oferim Pruncului Iisus şi semenilor noştri", a adăugat PF Daniel.

La finalul predicii, Patriarhul i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele de Cristian sau Cristina. Creştinii ortodocşi, catolici şi protestanţi sărbătoresc la 25 decembrie Naşterea Domnului. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite