Parteneriat. Schimb de spectacole între teatrul de pe malul Borcei şi cel din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teatrul bacovia vine la Călăraşi FOTO CJCCC
Teatrul bacovia vine la Călăraşi FOTO CJCCC

Teatrul ” Bacovia” Bacău a iniţiat o colaborare cu Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi, în acest sens fiind încheiat un parteneriat între cele două instituţii. Iniţiativa a venit ca urmare a programului Teatrului Municipal ”Bacovia” din Bacău, demarat în urmă cu trei ani de managerul Eliza Noemi Judeu, intitulat ”Hai şi tu la Teatrul Meu!”.

     

Astfel, se propune teatrelor din ţară un schimb de spectacole, din care beneficiază pe de o parte trupele de actori, pe de altă parte spectatorii,  care au astfel o ofertă culturală mai diversificată.

În acest sens, în data de 25 noiembrie, ora 18.00, Teatrul ”Aurel Elefterescu” al CJCC Călăraşi va prezenta pe scena Teatrului ”Bacovia” piesa ”Variaţiuni Enigmatice” de Eric Emmanuel Schmitt, în regia lui Mihai Lungeanu şi în interpretarea actorilor Cristi Dionise şi Ştefan Niţu. 

Schimbul de spectacole aduce în atenţia publicului călărăşean pe 27 noiembrie, începând cu ora 18.00, Teatrul ”Bacovia”  din Bacău care va fi prezent pe scena Sălii ”Barbu Ştirbei” a CJCC Călăraşi, cu piesa ”Angajare de clovn” de Matei Vişniec, în regisa lui Gheorghe Balint, în distribuţie  Nina Ionescu, Adelaida Perjoiu, Eliza Noemi Judeu. 

Dramaturgul Matei Vişniec s-a născut în 1956 la Rădăuţi, în Bucovina, iar din 1987 trăieşte la Paris şi scrie teatru în franceză. A crezut în rezistenţa culturală, în forţa cuvântului, în capacitatea literaturii de a capta mai bine decât orice altă disciplină contradicţiile din noi şi din lumea în care trăim. Între două ţări, între două culturi, între limba română şi cea franceză, Matei Vişniec trece de la un gen literar la altul, caută şi experimentează cuvântul sub semnul unui idel care ţine de sens şi irepetabilitate. Toate acestea au făcut ca numele dramaturgului să apară pe afişe în peste 30 de ţări, piesele semnate de el ajungând să fie cele mai montate şi jucate spectacole de teatru. 

Matei Vişniec este o prezenţă constantă la Festivalul de la Vignion – Franţa, iar spectacolul ”Angajare de clovn”, propus de actorii băcăoani şi la care vă aşteptăm să fiţi prezenţi pe 27 noiembrie 2019, în Sala ”Barbu Ştirbei” Călăraşi, are un text excepţional fiind piesa cea mai montată şi jucată în foarte multe teatre din lume. 

De asemenea, Eric Emmanuel Schmitt cel care semnează textul piesei ”Variaţiuni Enigmatice” este un autor francez în vogă, laureat al mai multor premii literare de prestigiu, unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi în această perioadă în lume, alături de românul Matei Vişniec.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite