Părintele Arsenie Papacioc, despre ultima clipă: „Înapoi nu se putea, că venise aia. Moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia!”
0Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei şi care a lăsat credincioşilor sfaturi pline de înţelepciune le-a vorbit credincioşilor despre moarte. Duhovnicul îi învăţa pe oameni cum să trăiască alături de Dumnezeu pentru a putea trece mai uşor în lumea drepţilor şi cum fiecare dă socoteală în ultima clipă de toate faptele pe care le-a săvârşit.
Într-un interviu acordat pentru lacasuriortodoxe.ro, părintele Arsenie Papacioc povesteşte ce a văzut de-a lungul vieţii sale când s-a aflat la căpătâiul mai multor muribunzi. Oameni care nu au trăit cu frica lui Dumnezeu, care nu s-au spovedit pentru a fi uşuraţi de păcate, nu reuşeau să se despartă de această lume. Sufereau îngrozitor pentru că nu spovediseră, iar chinurile ultimelor clipe erau îngrozitoare:
„În viaţa mea, am fost la multe căpătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut, nu cum le-au spovedit! Şi vroiau să le spovedească, dar nu mai puteau… Înapoi nu se putea, că venise aia, moartea. Moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Vă daţi seama ce spaimă era, că erau suflete trezite acum, înainte de moarte, şi intrau într-un necunoscut şi începeau să apară toate aşa cum ni se arată în Scripturile divine. Spune aşa un Sfânt Părinte: „Aş vrea să înţelegeţi: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morţii, este destul”. Este groaznic. Şi uite, toţi doreau să mai trăiască o zi. Şi zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într-o zi?” Nu într-o zi, într-o clipă poţi să faci mult! Că Dumnezeu n-are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. Şi putem să I-o dăm într-o clipă.
„Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni“
Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Şi un mare trăitor a zis că această clipă e mai mult decât coşul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decât timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu – ne ţine o viaţă întreagă! "
Cine a fost părintele Arsenie Papacioc?
Despre duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, judeţul Constanţa s-au scris volume întregi. Părintele Arsenie Papacioc este cunoscut pe de o parte pentru faptul că a fost condamnat pentru credinţa sa şi a ajuns în închisorile comuniste, dar după aceea şi-a trăit viaţa până la aproape 100 ani în slujba celor din jur.
Arsenie Papacioc s-a născut în comuna ialomiţeană Perieţi, pe 13 august 1914. Anghel, aşa cum a fost botezat, a fost al 7-lea copil agentului sanitar Vasile Papacioc şi al soţiei sale Stanca. Numele familiei vine de la o poreclă dată bunicului său aromân, preotul Albu venit din Macedonia grecească. „Popa cu cioc“ s-a transformat în renume datorită celui care avea să fie supranumit, chiar de către clerici, „Patriarhul Dobrogei”.
Muncitor, primar şi deţinut
De-a lungul vieţii, el a fost muncitor la fabrica de armament Malaxa din Braşov, primar al comunei Zărneşti şi apoi apropiat al bisericii. În 1949 a primit numele de Arsenie, pe când era la Mănăstirea Antim din Bucureşti, iar nouă ani mai târziu era arestat şi condamnat la 20 ani de închisoare.
Arsenie Papacioc a pătimit alături de părintele Iusin Pârvu, Nichifor Crainic sau Mircea Vulcănescu. El şi-a petrecut ultima parte a vieţii la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. A rămas acolo din 1976 până pe 19 iulie 2011, atunci când şi-a dat sfârşitul.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
