Părintele Argatu, despre viaţa de apoi a fumătorilor: „Vin diavolii şi le afumă cămaşa botezului cu tămâia Iadului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele Ilarion Argatu, unul din marii duhovnici ai României FOTO Facebook/Părintele Ilarion Argatu
Părintele Ilarion Argatu, unul din marii duhovnici ai României FOTO Facebook/Părintele Ilarion Argatu

Chiar dacă în Sfânta Scriptură nu este menţionat, deoarece este un obicei al omului modern, fumatul este văzut laolaltă cu păcatul uciderii. Părintele Ilarion Argatu, unul dintre marii duhovnici ai României, spune că cei care fumează nu se vor putea mântui, iar acest viciu este sinonim cu spânzurarea sau cu aruncatul într-o prăpastie.

În lucrarea preotului Ioan Argatu V. Ioan, "486 Răspunsuri duhovniceşti la întrebarile credincioşilor ale Părintelui Ilarion Argatu", editia a-2-a, 2007, preotul vorbeşte despre păcatul fumatului, despre cum sunt chinuiţii aceştia Dincolo, cum îşi scurtează viaţa cei care aprind o ţigară şi cât costă distracţia aparent banală. Despre toţi aceştia, duhovnicul spune că “vin diavolii şi le afumă cămaşa botezului cu tămâia Iadului, cu tot fumul de ţigară pe care l-au fumat”.

Iată cum explică părintele ce li se va întâmpla celor căzuţi în această patimă:

“Diavolii adună tot fumul şi capetele de ţigări şi le vor aduce mărturie că ţi-a plăcut fumul şi cu acestea îi vor chinui pe fumători în iad. Fumătorii vor sta în fum. Cam ceea ce-ţi place aici, pe pământ, aceea ţi se va oferi dincolo, dar într-un mod extrem de chinuitor. Sentimentul plăcerii va dispărea. În ceea ce simţeai plăcere pe pământ, dincolo vei simţi un chin cu o sensibilitate dusă la maximum. Ţi-a plăcut fumul de ţigară cât ai trăit, de fum vei avea parte şi dincolo, te vei îneca în fum veşnic”.

“Celulele slăbesc şi mor”

Pentru a-i determina pe fumători să se renunţe la acest viciu, părintele spune că aceştia nu se pot mântui.

“Prin fumat devii sinucigaş, pentru că ţi-ai otrăvit trupul cu fum, celulele slăbesc şi mor şi astfel mori şi tu înainte de vreme. În loc să trăieşti şi să te bucuri de viaţă vreo 80-90 de ani, cât ţi-a lăsat Dumnezeu să trăieşti, din cauza fumatului vei trăi numai 60 de ani. Otrăvindu-l cu fum, trupului îi va slăbi rezistenţa atât de mult încât la 60 de ani va ceda şi chiar mai devreme. Dacă te-ai îmbolnăvit de cancer pulmonar din cauza fumatului, singur şi inconştient ţi-ai cauzat boala şi ţi-ai grăbit moartea. Este ca şi cum la aceşti ani te-ai spânzura sau te-ai arunca într-o prăpastie”.

“Se adună multă nicotină în sânge, otrăvindu-l”

Şi pentru cei care doresc să se lase fumat, dar nu reuşesc deoarece intervine iritarea, nervozitatea, iar tentaţia de a-şi aprinde iar o ţigară e tot mai mare, părintele are sfaturi. Preotul vorbeşte despre o luptă foarte grea pe care o duce fumătorul împătimit şi obişnuit cu fumul.

“Lupta este foarte grea, deoarece au obişnuit organismul cu fumul de ţigară. Nu atât organismul cât o enzimă care se află în sânge şi se hrăneşte cu nicotina din sânge. Omul când se apucă de fumat nu o face pentru a deveni fumător înrăit ci pentru a se distra. Această distracţie îl costă mai târziu, pentru că, fumând azi şi mâine, se adună multă nicotină în sânge, otrăvindu-l, iar sângele pentru autoapărare dă naştere la o enzimă care se hrăneşte cu nicotină şi curăţă sângele. La prima vedere, enzima pare a fi necesară şi folositoare. Însă, atunci când nu este hrănită, devine foarte neliniştită şi violentă făcând război în sânge şi în tot organismul. Se luptă să nu moară. Îi este foame. De aceea unii simt o stare de nervozitate când nu au ţigări şi nu fumează. Pentru a linişti enzima, trebuie s-o hrănească cu nicotină. Din această cauză, fumătorilor împătimiţi le este foarte greu să se lase de fumat. Dacă se luptă omul cu această dorinţă păcătoasă de a fuma, după un timp enzima slăbeşte şi moare, iar fumătorul părăseşte pentru totdeauna patima fumatului”.

Cine a fost părintele Ilarion Argatu?

Părintele Ilarion, pe numele său de botez, Ioan, s-a născut la 2 august 1913, în localitatea Valea Glodului, comuna Vultureşti, judeţul Suceava, şi a trecut în nefiinţă la 11 mai 1999, la Mănăstirea Cernica. Preot ortodox, renumit pentru slujbele de exorcizare pe care le-a ţinut în Europa şi America, după 1990,  părintele Argatu a fost dehumat în 20056, iar trupul său a fost găsit aproape intact. Arhimandritul Ilarion Argatu a trecut la cele veşnice la data de11 mai 1999,  la vârsta de 86 ani. A cerut să fie înmormântat în comuna Boroaia, acolo unde a ridicat, cu eforturi inimaginabile, o frumoasa biserică şi unde a slujit mulţi ani ca preot. A fost înmormântat într-o criptă săpată în pronaosul bisericii alături de soţia sa.

Ioan Argatu a urmat şcoala cu 5 clase din Valea Glodului, apoi, la îndemnul unchiului său, Epifanie Crăciun, stareţul Mănăstirii Cocoş din Dobrogea, a mers la Seminarul Teologic cu 8 clase din Dorohoi, după care a urmat şi absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuţi. În paralel cu studiile teologice, a urmat cursurile Şcolii Militare din Bacău, obţinând gradul de sublocotenent. După absolvirea Facultăţii de Teologie şi a şcolii militare, s-a înrolat în armată, fiind trimis ofiţer în cadrul unităţii de grăniceri de la Careii Mari, la graniţa cu Ungaria. A urmat şi o şcoală de serviciu social, iniţiată de către ministrul învăţământului de atunci,  Dimitrei Gusti(1933-1934).

A dat haina militară pe sutană

După căsătorie, renunţă la cariera militară şi depune cerere la Mitropolia Moldovei să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Oniceni, fiind preot ajutător al socrului său. În anul 1940, este hirotonit ca preot de mir, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În anul 1946, arhiepiscopul şi mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu, l-a transferat în interes de serviciu pe preotul Ioan Argatu, de la Parohia Oniceni la Parohia Boroaia, pentru a ridica biserica din acel sat, a cărei construcţie stagnase de 22 ani. Părintele Argatu a adus la Boroaia biserica monument istoric de la Râşca şi a procurat, de asemenea, piatra pentru zidărie şi alte materiale.

Dar lucrările vor intra într-o nouă perioadă de stagnare. Devenit incomod pentru autorităţile comuniste, părintele Argatu, fugărit de Miliţie, a stat ascuns mai bine de 16 ani, fiind condamnat chiar la închisoare pe viaţă. În 1972, părintele Ioan Argatu a rămas văduv şi, în anul următor, în luna ianuarie 1973, s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, luând numele de Ilarion. A petrecut, apoi, câţiva ani la Mănăstirea Căldăruşani, iar ultimii 19 ani din viaţă i-a trăit la  Mănăstirea Cernica, unde a fost duhovnicul întregii comunităţi de călugări. Aici a exorcizat sute de posedaţi, români si străini.

Vă recomandăm şi:

Cea mai puternică învăţătură a părintelui Ilarion Argatu: rugăciunea care dezleagă tot ce a fost legat şi împlineşte dorinţe

Îndemnurile duhovnicului Arsenie Papacioc pentru femei: „Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti! Fata nu este o jucărie de pat sau de bucătărie“

Avertismentul lui Arsenie Boca pentru femei: „Dacă vreţi să aveţi copii curaţi, să aveţi împreunare cu bărbatul numai marţi şi joi, celelalte zile sunt oprite“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite