Parada militară, cel mai aşteptat moment la Ziua Naţională a României VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Naţională a României a fost marcată şi la Călăraşi FOTO ISU Călăraşi
Ziua Naţională a României a fost marcată şi la Călăraşi FOTO ISU Călăraşi

Sute de călărăşeni au îndurat frigul şi vântul puternic pentru a asista la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României care au avut loc la Monumentul Eroilor din zona Orizont, începând cu ora 11.00.

Locuitorii de pe malul Borcei au sărbătorit 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, la Orizont, iar parada trupelor şi a tehnicii militare a fost cel mai aşteptat moment al zilei.

La festivităţi au fost  prezenţi angajaţi ai Primăriei, Prefecturii, Protoieriei şi ai Comandamentului Centrului Militar Judeţean Călăraşi.

 În cadrul ceremoniei au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor. Trupele de intervenţie ale Poliţiei, Jandarmeriei, ISU şi STS au prezentat tehnica de intervenţie, într-o defilare de zile mari.

1 Decembrie este ziua naţională a României şi are o însemnătate specială. Această zi marchează un eveniment istoric foarte important: Unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918.

În această zi, românii de pretutindeni sărbătoresc pe stradă, la paradele militare din Alba-Iulie sau Bucureşti, ori acasă alături de cei dragi.

 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional.

Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie-4 decembrie 1918, când Sfatul Tării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Apoi, la data de 24 ianuarie se adoptă declaraţia de Independentă.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Paradă şi fasole cu afumătură pentru 1.000 de călărăşeni, de 1 Decembrie

Cocarde tricolore, realizate de angajaţii Bibliotecii Judeţene pentru 1 Decembrie

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite