Păpuşile în costume tradiţionale care au făcut România celebră în lume. Preţioasele jucării costau o avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 500 de păpuşi de colecţie create în România în perioada anilor 1960-1980 au ajuns la Călăraşi. Jucăriile preţioase au fost create la fabrici celebre din ţară şi erau destinate exportului sau se vindeau în shop-uri.

Păpuşile în costume tradiţionale româneşti au cucerit lumea de-a lungul timpului. Era îmbrăcate în costume populare, realizate din cânepă, in, borangic, împodobite cu fire metalice aurii sau argintii.

Colecţia de păpuşi aparţine unui colecţionar din Bucureşti, care strânge jucării de mai bine de 3 decenii. Inginerul Cristian Dumitru a făcut o pasiune pentru jucăriile de altădată. Bucuria unei astfel de colecţii, care însumează peste 12.000 de obiecte, a fost împărţită, de-a lungul timpului, cu oameni din toată România. Jucăriile au fost expuse în zeci de oraşe ale ţării.  Expoziţia de la Călăraşi este realizată în colaborare cu Asociaţia Muzeul Jucăriilor, din Bucureşti, înfiinţată de Cristian Dumitru, şi va fi găzduită de Muzeul Dunării de Jos până la începutul anului viitor. Astfel, vizitatorii au ocazia să admire 500 de păpuşi în costume tradiţionale din toate zonele etnografice ale ţării noastre, dar şi din străinătate (mexicane, tiroleze, italiene, portugheze, nemţeşti, olandeze).

Figurine în costume istorice

Un loc aparte în cadrul expoziţiei îl ocupă figurinele înveşmântate în costum istoric din sec. XV-XVIII. „Piesele au fost realizate în perioada anilor 1960- 1980 de întreprinderile Arta Crişanei- Oradea, Arta Textilă-Cluj, Arta Lemnului- Bucureşti şi Haţegana- Haţeg. Ele erau produse pentru export sau se vindeau în shopuri pentru străini ca suveniruri româneşti, dar erau găsite şi în magazinele de artizanat. Imaginile de pe panotaje sunt din cataloagele produse pentru export, modelele fiind aprobate de specialiştii Muzeului Satului. 

Materia primă pentru ornamente a fost lâna, cânepa, inul, firul de borangic. In unele regiuni de foloseau şi firele metalice aurii sau argintii, paietele sau mărgelele.

Imagine indisponibilă

Sunt reproduse la scară miniaturală toate ţesăturile, broderiile, accesoriile ce ilustrează portul autentic, dar şi specificul obiceiurilor şi îndeletnicirilor caracteristice tuturor zonelor etnografice din tară. „Preţul unei păpuşi folclorice era în anii 70 de aproximativ 100 lei, nu era un obiect pe care şi-l permitea oricine. Suta de lei avea valoare atunci. Mi-aduc aminte cum plecam în excursie la Braşov cu 100 de lei, cam la acest nivel era preţul unei păpuşi. Cine reuşea să achiziţioneze una, nu o lăsa pe mâna copilului, erau aşezate la loc de cinste în vitrină. S-au făcut vreo 250-300 de modele, noi am reuşit să colecţionăm aproape 150.

Imagine indisponibilă

Ele erau făcute după cataloage aprobate de Muzeul Satului. Şi pentru că tehnologia era totuşi la nivel de ac şi aţă, erau făcute manual în anii ’70, orice cusătură era făcută manual, de aceea şi costau atât de mult“, explică înginerul colecţionar.

Sorina Nedelcu, muzeograf la Călăraşi este organizatorul expoziţiei. „ Toate obiectele expuse au alături şi cataloagele produse pentru export. Păpuşile au fost realizate manual după indicaţiile specialiştilor de la Muzeul Satului. Frumuseţea obiectelor este dată de costumele folclorice care cuprind toate zonele ţării. Costumele surprind în detaliu motive populare şi au respectat întocmai regiunile istorice ale României”, spune muzeograful.

Imagine indisponibilă

Pe lângă păpuşile în costume tradiţionale, în anii 80, fabrica de jucării Arădeanca a început să producă o serie de păpuşi replică la păpuşile occidentale de tip Barbie (se pare că nu au copiat chiar păpuşa realizată de Mattel). Pe lângă păpuşa Geta ( care avea o dimensiune asemănătoare cu Barbie – 29 de centimetri, dar şi un companion masculin, păpuşa Liviu) a existat şi o serie cu dimensiuni mai reduse, de doar 21 centimetri (prezentă în mai multe variante de culoare a părului, cu îmbrăcăminte originală, dar şi croşetată).

Imagine indisponibilă

Faţă de păpuşile mici existente anterior produse de Arădeanca se văd diferenţe în ceea ce priveşte silueta şi chipul păpuşii (aceasta este machiată). Arădeanca este o fabrică de jucării din Arad, România, înfiinţată în 1949. În istoria sa de 65 de ani, fabrica a avut cel mai mare număr de angajaţi în 1989, peste 1.200 de persoane lucrând aici pentru producerea de păpuşi pentru piaţa internă şi pentru export.

Preţuri cuprinse între un leu şi 500 de euro

Expoziţia de la Călăraşi face parte din colecţia particulară a fraţilor Cristian şi Mihail Dumitru, ce cuprinde 12.000 de piese, colecţionate de-a-lungul a peste 30 de ani. Pasiunea pentru jucării l-a urmărit toată viaţa pe Cristian Dumitru, iar în adolescenţă a început să le colecţioneze. Întâi de la prieteni, apoi cumpărate din târgurile de vechituri. Spune că doar 5% au fost primite, restul a investit propriile resurse pentru a le achiziţiona. Jucăriile pe care le deţine sunt în perfectă stare de funcţionare, colecţia fiind una foarte valoroasă.

Imagine indisponibilă

Sunt jucării cu preţuri pornind de la 1 leu şi până la 500 de euro. Colecţia în sine cuprinde şi o serie de informaţii, un istoric al jucăriei, cu fotografii, pornind de la fabrica unde a fost creată şi caracteristicile piesei. Când s-au adunat foarte multe, iar locuinţa a devenit neîncăpătoare, inginerul Dumitru a inchiriat un depozit într-o fabrică din Capitală unde toate jucăriile sunt ţinute sub lacăt. 

Imagine indisponibilă

Deşi, în prezent, copiii sunt atraşi de noua tehnologie, iar trei sferturi din jucăriile noii generaţii le găsim în telefoane, inginerul Dumitru spune că şi-a dorit prin această colecţie să arate copiilor cum se jucau părinţii şi bunicii lor. „Cred că jucăria este prima amintire plăcută a unui copil, este cea mai mare bucurie de care ne amintim cu drag peste ani. Pentru mine toate sunt preţioase şi fiecare spune o poveste. Şi acum stau şi mă întreb de ce le-am colecţionat şi nu găsesc răspunsul. A fost o dragoste atât de mare încât nu s-a stins nici nu trecerea anilor”, a explică colecţionarul.

Parteneriat non-profit

Cele 12.000 de jucării sunt grupate de colecţionar după anii de fabricaţie, dar şi după tara de origine. De asemenea, în cadrul expoziţiilor, vizitatorii pot afla fabrica unde au fost confecţionate: Arădeanca, MAP Oradea, Metaloglobus, Tehnica Nouă Sibiu, Agatex Timişoara, Bucuria Copiilor, Cooperativa Lupta pentru Pace, Arta Lemnului.

Imagine indisponibilă

Unele dintre cele mai populare, dar şi rare jucării pot fi întâlnite în colecţie: motor cu abur în miniatură din anul 1900, păpuşă cu păr natural, joc Adler de antrenare a aviatorilor germani în cel De-al Doilea Război Mondial, jocuri de familie,, Piticot, Păcălici, trotinete, trenuleţe şi maşinuţe. De asemenea, în cadrul colecţiei apar şi primele jucării ale inginerului colecţionar. La nici un an de viaţa a fost fotografiat de părinţi alături de un căluţ românesc umplut cu paie şi un doctor rus din celuloid.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ce ştim până acum despre atacul terorist de la Viena. Câţi atacatori sunt şi ce s-a întâmplat

Un film erotic imaginar a băgat un ieşean la puşcărie. Culisele unui şantaj sexual între vecinii de la bloc

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite