Călăraşi: Au fost odată... hidrobiciclete pe lac

Călăraşi: Au fost odată... hidrobiciclete pe lac

Zona, care ar fi trebuit să fie de agrement, este invadată de bălării şi mizerie. Apa este acoperită de sălcii.Lacul amenajat în urmă cu mai mulţi ani, unde odinioară se făceau plimbări cu hidrobicicleta, a devenit focar de infecţie. Vegetaţia care a crescut, dar şi gunoaiele au dat naştere unui peisaj dezolant.

Aflu de la doctoriţa  satului, fiică de olar din chiar satul Olari, medic strălucit, dar şi un istoric al lumii de la poalele Măgurii Slătioarei, că ne-a mai părăsit un nonagenar din cei trei, patru, câţi mai rămăseseră să povestească şi astfel mă văd dator să aştern pe fila de azi a calendarului o istorie mai veche, cu tâlc, fireşte, şi uitată de cei de azi.

acum 20 ore · comentarii (0)

Curtea Supremă a Statelor Unite a blocat restricţiile stricte asupra libertăţii religioase în Statul New York în contextul pandemiei Covid-19. Limitările inpuse de guvernatorul Andrew Cuomo asupra bisericilor, sinagogilor şi moscheilor, prin restrângerea numărului credincioşilor la 10 sau 25, violează Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite.

acum 2 zile · comentarii (49)

Sf. Andrei, 1793. Lumea se pregăteşte de sărbătorile iernii, cu dovleac copt şi neînchipuite vrăjitorii, căci în noaptea de 30 noiembrie se deschid porţile spre lumea subtilă, mai ales pe la Curtea-Veche, unde se afla, printre altele, Beciul Domnesc, o imensă cămară cu multe bunătăţi şi cu butoaie de vin, lichioruri şi peltele, aşezate pe rafturi, peste toate acestea fiind stăpân Andrei, administrator cu simbrie şi rang de stolnic.

acum 3 zile · comentarii (6)

Am lansat în urmă cu o săptămână cartea ce reuneşte analizele mele şi ale colegilor de la Centrul de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning despre impactul tehnologiei şi a social media asupra individului, societăţii şi politicului, carte apărută la editura Institutului de ştiinţe politice şi Relaţii internaţionale a Academiei Române.

acum 20 ore · comentarii (17)

Documentarul Recorder, intitulat “Singur împotriva partidului: Copile, nu te pune cu ei că te vor face praf” a spart piaţa media, având peste un million de vizualizări. Este vorba de directorului non-politic de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureş, expert în domeniu, angajat prin concurs, care a fost ameninţat să-şi dea demisia pentru a i se face loc unui politruc,  membru PNL.

acum 20 ore · comentarii (53)

Curtea Supremă a Statelor Unite a blocat restricţiile stricte asupra libertăţii religioase în Statul New York în contextul pandemiei Covid-19. Limitările impuse de guvernatorul Andrew Cuomo asupra bisericilor, sinagogilor şi moscheilor, prin restrângerea numărului credincioşilor la 10 sau 25, violează Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite.

acum 2 zile · comentarii (49)

Provocările actuale, contextul, situaţia sunt extraordinar de mari şi dificile. Au nevoie de răspunsuri pe măsură! Ne aflăm în faţa unor alegeri cruciale, moment comparativ pentru România cu schimbarea de regim politic dintr-un alt decembrie din 1989, asemănător cu momentele cheie ale intrării în NATO şi în Uniunea Europeană, paşi vitali fără de care ţara noastră nu ar mai fost acum aici. Cu efecte şi consecinţe mulţi ani de aici înainte!

acum 2 zile · comentarii (3)

Îmi imaginez o astfel de frământare interioară generată de înfrângerea pe care a suferit-o ieri domnul Macedon (Teodosie) Petrescu, arhiepiscopul Tomisului.O să prezint faptele, cu câteva elemente mai puţin cunoscute publicului, dar care dau măsura modului inuman în care acţionează arhiepiscopul creştin-ortodox Teodosie şi unii dintre cei care îl susţin.

acum 2 zile · comentarii (66)

Vorbim despre mesaje sau decizii care au potenţialul direct de a da foc unuia sau mai multora dintre sistemele sau reglementările pe care se bizuie ordinea mondială. De observat că demersurile astea nu sunt singulare, însoţesc şi stimulează dereglementarea generală care scutură din temelii edificul lumii noastre, uneori chiar îl dinamitează, în paralel cu apariţia primelor consecinţe sociale globale ale pandemiei.

acum 2 zile · comentarii (40)

Pe toţi ne interesează viitoarea guvernare. Ce ar fi mai bine pentru România. Cum o guvernare PSD este exclusă, n-o doresc nici liderii PSD, rămâne în discuţie o viitoare guvernare de dreapta, dar nu e clar, încă, în ce alianţă. Prezenţa la vot este importantă în contextul adus de agravarea pandemiei, comparativ cu alegerile locale. Mai sunt puţine zile până pe 6 decembrie, şi în spatele uşilor închise se fac deja „jocurile” post alegeri.

acum 2 zile · comentarii (36)

Evoluţia presupune schimbare, iar în 2001, 17 profesionişti americani din zona de IT, s-au întâlnit pentru a găsi împreună metode noi de dezvoltare a software-ului. Lucru pe care l-au şi reuşit şi care a schimbat de atunci nu doar industria de Software, ci şi pe cea de Marketing, Resurse Umane, Vânzări şi toate domeniile care au adoptat noul model – „Agile”.

acum 3 zile · comentarii (1)

Sf. Andrei, 1793. Lumea se pregăteşte de sărbătorile iernii, cu dovleac copt şi neînchipuite vrăjitorii, căci în noaptea de 30 noiembrie se deschid porţile spre lumea subtilă, mai ales pe la Curtea-Veche, unde se afla, printre altele, Beciul Domnesc, o imensă cămară cu multe bunătăţi şi cu butoaie de vin, lichioruri şi peltele, aşezate pe rafturi, peste toate acestea fiind stăpân Andrei, administrator cu simbrie şi rang de stolnic.

acum 3 zile · comentarii (6)
Postari Recente
Modifică Setările