Noptea magică a darurilor. Cât costă să-l aduci acasă pe Moş Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
calarasi mos craciun

Părinţii care doresc să-şi bucure copiii, îl pot aduce acasă pe Moş Craciun. Toată distracţia costă 100 de lei. Puiu Dumitrache are o vechime de 23 de ani în această meserie. Cum se apropie sărbătorile, încep să curgă solicitările. În fiecare an este căutat de conducerea mai multor grădiniţe şi şcoli din oraş. Nu a scăpat nici de poliţişti care l-au tocmit în urmă cu câţiva ani pentru un show „ca la carte“.

Totul a început în urmă cu peste două decenii, când un vecin l-a rugat să joace rolul Moşului pentru copilul său. Nu avea un costum şi cele 20 de minute pe care le-a petrecut îmbrăcat într-o haină de blană, la căldură, i s-au părut părut o veşnicie. „Aveam în cap un fes, iar barba din vată. Din fericire, copilul nu m-a recunoscut şi de atunci, în fiecare an, înveselesc copiii şi îi învăţ semnificaţia datinilor de Crăciun“, spune Puiu Dumitrache. Chiar dacă în timpul anului este o persoană respectabilă, fiind consilier local, când se apropie sărbătorile, Puiu Dumitrache(41 de ani) dă „în mintea“ copiilor. „Îmi place să-i bucur, iar fericirea din ochii lor îmi adduce aminte de propria copilărie. Pentru puţin, dau timpul înapoi când totul era lipsit de griji, iar părinţii nu ştiau cum să-mi facă pe plac“, spune bărbatul.

Escortat de poliţişti

Deşi nu este chiar o afacere pe cinste pentru că nu percepe decât 80 de lei pentru o oră de reprezentaţie la instituţii, Puiu spune că face din plăcere acest lucru. Pentru cei care doresc să îl aibă acasă în seara de Ajun pe Moş Crăciun trebuie să plătească 100 de lei. Moşul are deja programări începând cu data de 15 decembrie. De regulă, este închiriat de către grădiniţe, şcoli sau diverse instituţii. Despre peripeţiile sale din ultimii ani, cea mai drăguţă i s-a părut serbarea organizată de poliţişti. „Am avut chiar şi o sanie, iar prin oraş am fost escortat de oameni ai legii. Aveam în stânga şi în dreapta maşinii în care mă aflam două motociclete, înainte îmi deschidea calea o maşină cu sirene şi girofaruri, iar în spate erau încă şase maşini de poliţie“, spune Moşul de închiriat.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite