Negocieri în Casa Domnului. Consilierii locali din Călăraşi, duşi la biserică să jure că nu trădează interesele cetăţenilor

Negocieri în Casa Domnului. Consilierii locali din Călăraşi, duşi la biserică să jure că nu trădează interesele cetăţenilor

Nicolae Dragu are mari şanse să fie unul din viceprimarii Călăraşiului FOTO Adevărul

Om cu frica lui Dumnezeu, cunoscut în Călăraşi ca un mare susţinător al bisericii, Nicolae Dragu, fost primar al oraşului timp de 3 mandate, şi-a dus colegii la mănăstire. Ca să fie sigur de bunele lor intenţii în viaţa politică, Dragu i-a convocat pe viitorii consilieri locali din PSD şi din Partidul Dreptăţii Sociale(PDS) la mănăstirea Crucea de Leac din Coslogeni.

Ştiri pe aceeaşi temă



Om cu frica lui Dumnezeu, cunoscut în Călăraşi ca un mare susţinător al bisericii, Nicolae Dragu, fost primar al oraşului timp de 3 mandate, şi-a dus colegii la mănăstire. Ca să fie sigur de bunele lor intenţii în viaţa politică, Dragu i-a convocat pe viitorii consilieri locali din PSD şi din Partidul Dreptăţii Sociale(PDS) la mănăstirea Crucea de Leac din Coslogeni.Aşadar, alianţa PSD – PDS s-a parafat la biserică, în faţa lui Dumnezeu, Dragu afişând pe pagina sa de socializare o fotografie de grup pe care a numit-o sugestiv „mărturie publică”.

Nicolae Dragu(PDS) a pierdut alegerile locale 2016 pentru funcţia de primar, însă formaţiunea politică din care face parte a obţinut 3 mandate de consilier local. Social democraţii au 8 mandate, iar PNL 10. Aşadar, majoritatea este decisă de PDS şi PSD. Ca să fie sigur că oamenii din echipa sa nu vor trăda interesele oamenilor, fostul primar i-a dus la biserică să jure că vor face totul pentru binele comunităţii.
Iniţiativa sa a prins la politicieni, astfel că toţi au mers la biserică. De altfel, Nicolae Dragu este nelipsit de la Crucea de leac, acesta venind împreună cu familia ori de câte ori are ocazia. În 2011, pe vremea când era primar, în plină criză economică, Dragu a alocat 976.000 din bugetul local pentru renovarea a 12 biserici din oraş.

Înţelegere pentru CL

Dacă la Consiliul Judeţean, rezultatele alegerilor locale 2016 nu dau nicio bătaie de cap, liberalii având majoritatea, în Consiliul Local, situaţia este pe muchie de cuţit. PNL a câştigat doar 10 mandate, în timp ce PSD are 8 consilieri, iar Partidul dreptăţii Sociale(PDS) are 3 mandate.
Aşadar, balanţa va fi înclinată de fostul primar al Călăraşiul timp de 12 ani, Nicolae Dragu, din partea PDS.

"Nu mai am nicio ambiţie politică!"

Acesta a anunţat, la fel ca şi PSD, că nu va face nicio înţelegere cu PNL. Deşi recunoaşte că au început negocierile la nivel local, Dragu spune că va accepta varianta astfel încât “alegătorii mei să nu mai fie umiliţi”. Surse din mediul politic local susţin că Nicolae Dragu negociază pentru a obţine un post de viceprimar al oraşului. “Politica înseamnă compromisul care nu te compromite, dar şi obligaţia de a-i reprezenta pe cei care ţi-au dat votul, chiar dacă câteodată poţi trece prin situaţii ce par umilitoare.
Ca atare, mă gândesc să accept o propunere politică astfel încât alegătorii mei să nu mai fie umiliţi, să nu mai bată la uşi închise. Vă asigur că n-o fac pentru mine, nu mai am nicio ambiţie politică personală dupa ce am fost primar 12 ani”, a spus Nicolae Dragu.

Aşadar, la Călăraşi, primarul Drăgulin(PNL) va avea cei doi viceprimari de la PSD-Marius Dulce şi PDS-Nicolae Dragu. ,, Este clar, în contextul în care nu vom face nicio alianţă cu PNL-ul, vom face o înţelegere cu PDS-ul, condus de Nicolae Dragu. În funcţie de votul consilierilor este foarte posibil să obţin încă un mandat de viceprimar.”, a afirmat Marius Dulce.
De altfel înţelegerea dintre social democraţi şi fostul primar al Călăraşiului timp de 3 mandate a avut loc la mănăstirea ,,Crucea de Leac” de la Coslogeni. ,,Ne-am reunit la,,Crucea de Leac” pentru a discuta în linişte tot ce avem de făcut în următoarea perioadă”, a precizat Marius Dulce.


Vă recomandăm şi:

Marius Dulce le mulţumeşte oamenilor că l-au votat. Candidatul PSD a pierdut Primăria Călăraşi la alegerile locale 2016

Rezultate alegeri locale 2016. PNL câştigă Primăria Municipiului Călăraşi cu 39,3%

Alegeri locale 2016 Călăraşi. Alegători prinşi fotografiind buletinele de vot pe care le ştampilaseră

Alegeri locale 2016. Prezenţa la vot în Călăraşi: 36,8% dintre alegători s-au prezentat la urne până la ora 16.00

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările