Modernizare. Parcul Speranţa din cartierul 2 Moldoveni va fi reamenajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul va fi modernizat FOTO Facebook/Primăria Călăraşi
Parcul va fi modernizat FOTO Facebook/Primăria Călăraşi

Autorităţile locale au demarat lucrările de reamenajare a Parcului Speranţa din cartierul 2 Moldoveni, lucrările constând în amplasarea unor bănci noi şi schimbarea ansamblurilor de joacă.

 Lucrările de reamenajare a Parcului Speranţa din cartierul 2 Moldoveni au demarat  în urmă cu câteva zile. primăria Călăraşi a anunţat că se vor amenaja alei pietonale pe o suprafaţă de 430 mp, se vor amplasa bănci noi şi se vor schimba ansamblurile de joacă. În acelaşi timp, continuă şi lucrările de modernizare a Parcului Năvodari.

Autorităţile locale au început , în luna aprilie, acţiunea de curăţare a zonei de lângă complexul H2O. Este vorba despre o suprafaţă de teren de aproximativ 2,4 hectare, aflată în apropierea Grădinii Zoologice.

Zona este una înţesată de construcţii temporare pe care călărăşenii le-au ridicat, de grădini de zarzavat şi coteţe de găini. După demolarea construcţiilor temporare şi nivelarea terenului, a precizat Primăria, aici se va amenaja un parc.

În oraş sunt 20 de parcuri, cel mai important loc de promenadă fiind parcul dentrologic, aflat în prelungirea Dumbravei, cu o suprafaţă de peste 9 hectare, urmat de Parcul Central cu 8,5 hectare, situat pe malul Borcei. Cu o privelişte superbă, zona este una preferată de toţi locuitorii oraşului.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite