Mistere înfricoşătoare din Bărăgan: pădurea în care spiritele păgânilor bântuie neîncetat şi blestemul unui ulcior cu bani din aur

O pădure din Bărăgan, loc blestemat Foto:Arhivă Adevărul

O legendă care dă fiori îi ţine departe pe localnicii din Dor Mărunt de pădurea Călugărească. În inima Bărăganului, misterul unui măcel petrecut acum aproape două secole, îi face pe oameni să se cutremure şi astăzi. Schitul de călugări a fost cotropit de turci, iar preoţii ucişi unul câte unul.

Blestemaţi de oamenii în sutană, ucigaşii se pare că nu şi-au găsit liniştea nici până astăzi. La rândul lor, aceştia ar fi îngropat o comoară pe care a găsit-o un localnic, însă în loc să aibă parte de o viaţă îndestulată, omul a fost lovit de nenumărate nenorociri deoarece şi-a însuşit averea.

Linişte asurzitoare

Despre Pădurea Călugăreasca se spune că este locul unde nu bate vântul, iar sufletele care nu şi-au găsit liniştea sute de ani bântuie şi acum printre copaci. Pe vremuri, aici, într-o mănăstire trăiau călugări, însă singura mărturie a existenţei slujitorilor Domnului mai este acum o cruce din piatră, aflată în mijlocul pădurii. Aici se spune că nu bate niciodată vântul, iar liniştea este de-a dreptul asurzitoare. Localnicii povestesc despre schitul de călugări care a fost cotropit de turci, iar călugării omorâţi până la ultimul.

Se pare că unul dintre ei a aruncat un blestem asupra turcilor.  Aşa se face că, după moarte, spiritele celor care şi-au mânjit mâinile cu sângele călugărilor s-au întors în desişurile de la Călugăreasca, de unde nu au mai găsit în veci ieşirea. La marginea pădurii sunt, de asemenea, o mulţime de cruci, despre care legenda locului spune că stau de strajă pentru ca spiritele păgânilor său nu poată ieşi. Lumea se ferea să intre în desişurile din Călugăreasca de teama blestemelor, iar singurul loc sigur din pădure era crucea albă, pe care stă scris anul 1831 şi care îi protejează pe cei care se roagă lângă ea atunci când îi prinde noaptea în crâng.

Povestea Schimnicului

„Padurea a fost plină de cruci. Plină ochi”, a povestit Lache a lu Nucă, un localnic, pentur doarortodox.ro. „Cruci de călugari de pe timpuri. Cică au fost omorâţi de turci, împraştiaţi ca pleava, una cu pământul, da` cica ultimul care-o fi fost, a aruncat blestem mare asupra lor. Crucea mare a mai rămas, atâta tot, în mijlocul pădurii.”  Bâtrânul a mai povestit şi despre Schimnicul, un Sfânt care a trăit pe acele meleaguri şi cu care ar fi început călugăria la Dor Mărunt.:" A lui a fost Odaia. Odaia era aşa, un bordei de pământ şi de creangă de tufan unde stătea el şi se ruga, şi cică veneau domnitori, venea lua el să-i binecuvânteze, Negru Vodă venea, atâta de Sfânt era. Pe urmă, când Schimnicul s-a făcut pământ, s-a înălţat mănăstirea de calugări în codru adânc şi-a mai trecut timp şi pe urmă i-au împrăştiat păgânii de-a ramas numa` blestemul.”
 

Comoara de la rădăcina unui nuc

Tot la Dor Mărunt se mai vorbeşte şi astăzi despre o comoară găsită la rădăcina unui nuc. Pintecan, un bărbat din sat, ar fi găsit ulciorul cu bani din aur, care i-a schimbat întreaga viaţa. Se pare că averea ar fi fost îngropată de turcii care i-au ucis pe călugării din pădurea Călugăreasca. Deşi ar fi avut un vis în care i se cerea să ridice o biserică, ţăranul nu a dat importanţă.

A început să cheltuie averea, şi-a cumpărat oi şi a devenit unul dintre cei mai înstăriţi oameni din zonă. Nici nu-i trecea prin cap că blestemul comorii îl va urmări îndeaproape. Prima nenorocire l-a lăsat fără grai. Cel mai de preţ lucru, copilul pe care îl avea, a fost găsit mort în pătuţ.

Nici de această dată, visul nu i-a dat pace. Localnicii spun că i s-a cerut, din nou, să ridice o biserică pe locul unde a descoperit comoara. După ce şi-a înmormântat fiul, Pintecan a construit biserica, despre care se spune că este actualul lăcaş de cult din Dor Mărunt.

Rele şi mai mari vor veni

„În noaptea nenorocirii, din nou a auzit o voce, spunând că dacă nu face biserica, alte rele şi mai mari vor veni peste el. Atunci s-a dus şi a tăiat nucii şi a făcut biserica. Pictura el a comandat-o şi a vrut să fie asa: cu copilul lui spânzurat.S-a dus după aia şi a trăit la Bucureşti şi când a murit l-au adus şi l-au îngropat în podeaua bisericii, în criptă. Eu eram copil cand s-a sfinţit biserica, în 39, dar îmi aduc aminte cînd l-au înmormântat, că toate uliţele dimprejurul bisericii erau înţesate cu oameni.Şi soţia lui e tot acolo îngropată”, spune unul dintre localnici. În biserica există şi astăzi o frescă în care sunt pictaţi un bărbat şi o femeie, dar şi copilul lor spânzurat.

Vă recomandăm şi:

MISTERELE BUCUREŞTIULUI: Legenda fantomei din casa poetului sinucigaş Ilarie Voronca

Mistere din Munţii Buzăului: dispariţii inexplicabile, comori blestemate, enigmatica Ţară a Luanei