Misiune posibilă: 20 de ore prin nămeţi pentru salvarea a 25 de oameni înzăpeziţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intervenţiile pentru salvarea oamenilor captivi în nămeţi se desfăşoară cu dificultate. În ultimele două zile de viscol, angajaţii ISU au deblocat din zăpadă 596 de persoane şi le-au transportat în spaţii încălzite. Un autocamion din cadrul secţiei de pompieri Lehliu Gară a ajuns abia vineri dimineaţă, la ora 10.00, în localitatea Călăreţi pentru a debloca un microbuz cu 25 de persoane la bord.

Echipajul, format din trei subofiţeri şi coordonat de căpitanul Cătălin Gheorghe, comandantul secţiei din Lehliu, a plecat în misiune, joi, la ora 14.30. „Intervenţia a fost una extremă. Salvatorii au mers şi pe câmp, au dat zăpada cu lopeţile, iar în unele zone nămeţii atingeau şi 3 metri. Important este că oamenii blocaţi au fost salvaţi şi transportaţi în locuri sigure“, a declarat Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi. În zonă, sunt aşteptate provizii pentru a fi împărţite oamenilor salvaţi din zăpadă. Aproximativ o mie de conserve şi mii de litri de apă minerală. În judeţul Călăraşi, mai sunt blocate 18 autoturisme pe DJ 301 Budeşti-Vasilaţi-Fundeni şi DN 3 Călăreţi-Ileana.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite