Ministrul Tineretului, în mijlocul copiilor de la Clubul Sportiv Municipal din Bărăgan

Ministrul Tineretului, în mijlocul copiilor de la Clubul Sportiv Municipal din Bărăgan

Ministrul Sportului, Bogdan matei, în mijlocul copiilor din cadrul CSM Călăraşi FOTO Facebook/MTS

Ministrul Tineretului şi Sportului s-a aflat joi într-o vizită de lucru în judeţul Călăraşi. Însoţit de directorul general Daniel Jianu, de senatorul de Călăraşi, Roxana Paţurcă şi de Adela Alexe, directorul CSN Snagov, Bogdan Matei a vizitat sediul DJTS, apoi hotelul Sport şi clubul CSM Călăraşi.

 
De asemenea, ministrul Bogdan Matei a vizitat şi sălile unde se pregătesc sportivii de la canotaj şi box, a asistat la antrenamentele sportivilor şi a discutat cu aceştia şi cu antrenorii lor. “A fost o vizită scurtă, dar fructuoasă, am văzut patrimoniul pe care îl are MTS la Călăraşi şi am aflat de la oamenii noştri din teritoriu cu ce probleme se confruntă. Şi vreau să-i mulţumesc pentru ospitalitate colegei mele, doamnei senator Paţurcă”, a spus ministrul Bogdan Matei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: